Infofinanciar > Info > Fermierii afectaţi de secetă vor primi ajutor din partea statului! S-au aprobat noi măsuri
Info

Fermierii afectaţi de secetă vor primi ajutor din partea statului! S-au aprobat noi măsuri

Fermierii afectaţi de secetă vor primi ajutor din partea statului! S-au aprobat noi măsuri
sursa foto arhiva companiei

Ajutorul din partea statului pentru fermierii afectați de secetă a fost aprobat de către Guvern. Aceștia vor beneficia de suspendarea creditelor cu dobândă mai mare de 2% plus ROBOR şi încadrarea în termenul asumat de finalizare a proceselro verbale de constatare a calamităţii, plus alte măsuri.

Guvernul aprobă patru măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii afectaţi de secetă

Ministrul Florin Barbu a spus că se pune la punct un mecanism de asigurare la secetă a unei suprafeţe agricole de 7 milioane de hectare, reprezentând culturi de toamnă şi primăvară.

„Este nevoie de un astfel de mecanism pentru a-i ajuta pe fermierii noştri care se confruntă de la an la an cu secetă puternică. Prin acest mecanism se va asigura o despăgubire de până la 3.000 de lei pe hectar, lucru care va duce, din discuţiile pe care le-am avut cu sistemul bancar, la deblocarea creditării fermierilor români. Fondurile necesare pentru acest mecanism vin, pe de o parte, din contribuţia de 3% din subvenţia plătită de către fermieri, pe care o completăm cu aproximativ 17 milioane de euro anual din partea UE, din fondul de risc şi la care se adaugă o contribuţie de la bugetul de stat. Am avut discuţii şi cu compania de stat Eximbank Asigurări care doreşte implicarea în gestionarea acestui mecanism”, spune ministrul Agriculturii, înainte de şedinţa de Guvern de miercuri, scrie MediaFax.