Infofinanciar > Info > Facturile la energie electrică pentru IMM-uri, majorate începând cu luna septembrie. Ce prevede noul OUG
Info

Facturile la energie electrică pentru IMM-uri, majorate începând cu luna septembrie. Ce prevede noul OUG

Facturile la energie electrică pentru IMM-uri, majorate începând cu luna septembrie. Ce prevede noul OUG
sursa foto dreamstime

Ministerul Energiei a publicat proiectul de ordonanță de urgență, prin care se aduc schimbări schemei de sprijin a facturilor la energia electrică și gaze naturale.

Potrivit proiectului de lege, prețurile facturilor populației rămân plafonate. Însă, situația se schimbă în privința nivelului de consum pe care fiecare dintre noi îl înregistrează lunar. Astfel, unele praguri de consum ale energiei electrice au scăzut.

De aceea, cei care au înregistrat în anul trecut  un consum mediu lunar cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, vor plăti în continuare un tarif de 0,68 de lei/kWh. Însă cei care au înregistrat în 2021 un consum mai mare al energiei electrice, între 100,01 – 300 KWh, vor plăti în continuare un tarif de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, însă această regulă se aplică doar celor cu un consum lunar de maximum 255 kWh. În schimb, dacă vom consuma mai mult de 255 kWh/lună, prețul pe care-l vom plăti va fi cel întreg.

Până la apariția acestui proiect legislativ, prețul era plafonat la 0,68 lei/kWh pentru un consum lunar sub 100 KWh și la 0,8 lei/kWh pentru consum lunar între 100 și 300 kWh. Acum, prețul va fi plafonat în continuare la 0,68 lei pentru consum lunar sub 100 KWh, dar plafonul de 0,8 lei/kWh va fi aplicabil doar celor cu un consum lunar între 100 și 255 kWh.

Ce se întâmplă în cazul instituțiilor publice

Potrivit proiectului OUG, IMM-urile, firmele din industria alimentară și instituțiile publice vor plăti un preț plafonat doar pentru 85% din consumul de energie electrică. Pe larg, în noul proiect OUG, redactat de Ministerul Energiei, se precizează următoarele:

c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la

locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt

definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor

mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMMuri, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, în baza declarației pe

propria răspundere a reprezentantului legal. Diferenta de consum lunar de energie

electrică se facturează conform prevederilor art.5 alin (1);

d) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi

private definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al unităţilor de învăţământ publice

şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi

completările ulterioare, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii

sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi

a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi

completările ulterioare,

e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la

locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice ,altele decât cele prevăzute la lit.d).

Diferenta de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art.5

alin (1);”

f) pentru beneficiarii prevăzuți la lit. c) si e) care nu au istoric de consum in anul 2021,

procentul de 85% se aplica la consumul realizat lunar.

Executivul s-a reunit astăzi în ședință pentru a aproba acest proiect OUG. Potrivit agendei oficiale a Guvernului, sedința a fost deja amânată cu o oră și jumătate, sedință ce era inițial planificată pentru ora 15.00, însă a fost amânată pentru 16.30.