Infofinanciar > Info > Exerciții de mobilizare în România! Românii din șase județe sunt chemați la datorie
Info

Exerciții de mobilizare în România! Românii din șase județe sunt chemați la datorie

Exerciții de mobilizare în România! Românii din șase județe sunt chemați la datorie
sursa foto arhiva companiei

Această mobilizare are ca scop verificarea și completarea cu resurse umane şi materiale a unităţilor, snunță MApN.

„Angajatorii au obligaţia de a asigura prezenţa rezerviştilor care au calitatea de salariaţi ai operatorilor economici, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum cinci zile, pe baza unei adeverinţe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare”, menţionează sursa citată, care adaugă că documentele pentru convocarea rezerviştilor la exerciţii vor fi trimise prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Conform MApN, exerciţiile de mobilizare se desfăşoară anual conform Legii 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război, ale Legii 477/2003, republicată, privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente în perioada 01.01 – 31.12.2024, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, potrivit Ziare.com.