Categories: Lumea la zi

Europa devine independentă! Statele UE și-au redus volumul importurilor din Rusia cu 33% în primele șase luni ale războiului

Datele Eurostat publicate miercuri arată că statele Uniunii Europene au redus cu aproximativ 33% volumul produselor și resurselor importate din Rusia, în perioada februarie-septembrie 2022. Comerțul între țările membre ale forului european și Federația Rusă a avut de suferit după ce oficialii de rang înalt ai blocului comunitar au impus mai multe restricții  schimburilor de mărfuri dintre cele două tabere.

Astfel, potrivit Eurostat, ponderea importurilor UE din Rusia a scăzut de la 6,4% (cât se înregistra în luna februarie 2022) la  3,8% (cât s-a înregistrat în luna septembrie 2022).

De cealaltă parte, și exporturile UE către Rusia au scăzut de la 2,3% (februarie 2022), la 1,1% (septembrie 2022).

Cumulând cele două seturi de date, balanţa comercială a Uniunii Europene, în schimburile de mărfuri cu Rusia, a ajuns, în luna martie 2022, la un deficit de vârf de 19,6 miliarde de euro. Însă, treptat, această valoare a scăzut până în luna septembrie la 9,7 miliarde de euro.

Ne-am lipsit de cărbunele rusesc

Conform datelor Eurostat, importurile UE de cărbune din Rusia au scăzut substanțial, de la o pundere din importurile extracomunitare de 45% în 2021, la 13% în trimestrul trei al anului 2022), scrie Observator.

Scăderi majore s-au înregistrat și la alte resurse importante ale Federației Ruse: gaze naturale (de la 36% până la 18%), îngrăşăminte (de la 29% până la 17%) şi fier şi oţel (de la 16% până la 5%).

Avantaj pentru SUA și Regatul Unit

În contrast cu datele înregistrate în relația comercială dintre Uniunea Europeană și Rusia, ponderea ocupată de SUA în importurile de gaze naturale ale statelor membre forului european a crescut de la 11% în 2021, la 20% în trimestrul al treilea din 2022.

De asemenea, creșteri s-au întregistrat și la volumul importurilor Marii Britanii către Uniunea Europeană, de la 6% la 12%.

UE importă încă mult petrol rusesc

Acum două săptămâni, jurnaliștii de la Reuters atrăgeau atenția că statele UE se grăbeau să achiziționeze cantități mari de petrol rusesc, înainte ca oficialii Comisiei Europene să impună un nou embargo importurilor din Federația Rusă.

Astfel, potrivit datelor înregistrate de firma de analiză Vortexa, importurile europene de motorină din Rusia au ajuns la acea vreme la 770.000 de barili pe zi (adică, la cel mai înalt nivel după luna martie 2022), scrie Economedia.

„Cumpărătorii europeni se grăbesc să importe cât de mult pot”, a spus atunci Rohit Rathod, analist şef la Vortexa.

Experții spun că următorul embargo ar urma să intre în vigoare pe 5 februarie  și acesta ar urma să modifice abrupt fluxurile comerciale cu carburanţi, lucru ce va genera noi costuri.

Analiştii de la WoodMac susțin că există șanse foarte mari ca, în perioada ianuarie-iunie 2023, marja de preț dintre motorină şi petrol brut să ajungă la o medie de 38 de dolari pe baril, dublu faţă de media multianuală pentru primul semestru, mai precizează Economedia.

„Preţul mare al motorinei se va menţine din cauza logisticii complicate şi costurilor de shipping. Această complexitate, care la rândul său reduce lichiditatea de pe piaţă, este posibil să menţină marjele de rafinare pentru motorină în sus, aşa cum am văzut şi în 2022”, a precizat Rob Turner, analist la PwC UK.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Mai încercăm odată! Vor fi promovate 12 rute turistice culturale din țară

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat astăzi un proiect de promovare a 12 rute…

10 minute ago

Transgaz face bani grei: peste 260 milioane de lei în primul trimestru, dublu față de anul trecut

Transportatorul Transgaz, a anunțat pentru primul trimestru al acestui an un profit net de 262,8…

5 ore ago

Putin se întâlnește cu Xi Jinping. Caută sprijin din partea Beijingului

Președintele rus Vladimir Putin sosește joi în China pentru a se întâlni cu „prietenul său…

5 ore ago

Sunt bune și hrănitoare. Și poți să iei și 30 de lei pe kilogram

Ploile şi vremea caldă, combinația perfectă pentru ciuperci, și mai ales pentru cele ale momentului:…

6 ore ago

Românii primesc acte în format digital. Sistemul se extinde în încă 25 de localități

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă se va extinde în încă 25…

6 ore ago

Putin condamnă atacul asupra premierului Slovaciei. A catalogat asaltul drep o „crimă odioasă”

Vladimir Putin a condamnat atacul asupra premierului slovac Robert Fico. Acesta a numit asaltul ca…

6 ore ago

This website uses cookies.