Infofinanciar > Info > Este oficial! S-a anunțat lista de magazine unde sunt acceptate tichetele de 250 de lei
Info

Este oficial! S-a anunțat lista de magazine unde sunt acceptate tichetele de 250 de lei

Magazin
Credit imagine: g4media.ro

Este oficial! S-a anunțat lista completă a magazinelor în care se acceptă tichetele sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început luni alimentarea cu prima tranșă în valoare de 250 de lei a tichetelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” cu care se pot achiziționa produse alimentare și mese calde.

Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe până la finalul anului.

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:

1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului)

2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română

3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor (pentru tranșele 2, 3 și 4 încărcarea se face automat, procesul decurgând cursiv).

Până la sfârșitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite.

Până la data de 1 iulie, peste 500.000 de români vor putea folosi ajutorul financiar din bani europeni pentru achiziționarea alimentelor necesare.

„Dată fiind complexitatea logistică a unui asemenea demers derulat la nivel național, pus în practică în numai câteva săptămâni, și având în vedere că peste 2,5 milioane de persoane se bazează pe acest sprijin financiar pentru asigurarea alimentelor de bază, vreau să subliniez din nou mobilizarea exemplară a emitenților de carduri și a angajaților Poștei Române, împreună cu celelalte autorități implicate în validarea și actualizarea permanentă a listelor cu beneficiari.

Mobilizare care face parte din seria demersurilor destinate îmbunătățirii siguranței alimentare”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.

Lista magazinelor în funcție de cardurile folosite, potrivit antena3:

SODEXO

UP ROMANIA

EDENRED

Cum se acordă voucherele

Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene mai anunţă că beneficiarii nu trebuie să depună vreo cerere pentru a primi cardul.

„Dacă vă număraţi printre persoanele eligibile, aşa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie să demaraţi dumneavoastră vreo procedură în acest sens.

În cazul în care îndepliniţi criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranşa nu veţi intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresaţi celui mai apropiat oficiu poştal, de unde veţi primi îndrumări.”, transmit reprezentanţii MIPE.