Infofinanciar > Info > Vine a doua ediție Electric Up. Programul aduce 480 milioane lei românilor
Info

Vine a doua ediție Electric Up. Programul aduce 480 milioane lei românilor

Vine a doua ediție Electric Up. Programul aduce 480 milioane lei românilor
sursă foto: arhiva companiei

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că peste 1.500 de beneficiari au primit finanțare prin programul Electric Up.

Ministerul Energiei are în vedere și implementarea programului „Electric Up 2″. Beneficiarii au obținut prin intermediul acestui program suport financiar pentru dezvoltarea şi implementarea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice și hibrid.

De asemenea, au primit și finanțare pentru panouri fotovoltaice destinate producerii de energie pentru consum şi pentru livrare în sistemul energetic național. Valoarea totală pentru cele 1.500 de proiecte din cadrul „Electric Up” este de aproximativ 480 milioane de lei.

„Peste 1500 de beneficiari au primit finanțare prin programul Electric Up. Pregătim Electric Up 2! De acum știți refrenul meu preferat: investiții, investiții, investiții. În ultimele luni de zile am accelerat la maxim procesul de implementare a proiectelor și de finanțare a contractelor depuse în cadrul Electric Up. Din totalul de 1839 contracte de finanțare, au fost implementate peste 1500 proiecte cu o valoare totală de aproape 480 milioane lei. Deja pregătim programul Electric Up 2, pe care îl vom demara la începutul anului viitor”, a declarat Sebastian Burduja, scrie Dailybusiness.ro