Infofinanciar > Lumea la zi > Duminică, ziua cutremurelor! În ce zonă s-au produs trei seisme cu magnitudine maximă de 5,4
Lumea la zi

Duminică, ziua cutremurelor! În ce zonă s-au produs trei seisme cu magnitudine maximă de 5,4

Duminică, ziua cutremurelor! În ce zonă s-au produs trei seisme cu magnitudine maximă de 5,4
Sursa foto: arhiva companiei

În ziua de duminică, 7 aprilie, regiunea Xinjiang din vestul Chinei a fost zguduită de trei seisme. Magnitudinea maximă a acestora a fost de 5,4. Cele trei seisme s-au petrecut într-un interval de două minute. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale imediate.

Magnitudinea primului cutremur care a fost de 3,8. Mai apoi, cel de-al doilea cutremur a fost și cel mai puternic, înregistrat la diferență de două minute de primul. Intensitatea acestuia a fost de 5,4.

Intensitatea ultimului cutremur a fost de 3, după cum au transmis reprezentanții Centrului rețelei de seismologie din China.

Aceste seisme au avut loc, mai exact, în regiunea Baicheng, parte a prefecturii Aksu, care se învecinează cu Kârgâzstan. Numărul locuitorilor din această zonă nu este unul mare. În Baicheng sunt numai 230.000 de oameni, care locuiesc pe o suprafață de 15.890 de kilometri pătraţi, informează stirileprotv.ro