Infofinanciar > Info > De luni, transport gratuit pe litoralul românesc! Autobuze electrice din fonduri UE în Mangalia
Info

De luni, transport gratuit pe litoralul românesc! Autobuze electrice din fonduri UE în Mangalia

Autobuze Sursa foto News.ro
Sursa foto: News.ro

De la 1 august, locuitorii din Mangalia, dar și turiștii din mai multe stațiuni de pe litoralul Mării Negre se vor bucura de transport gratuit cu autobuzele electrice.

Conform G4Media.ro,  primăria orașului Mangalia a transmit faptul că locuitorii de aici, dar și turiștii care sunt cazați în stațiunile care aparțin acestei regiuni vor putea călători gratuit cu autobuzul de la data de 1 august 2022.

Valabilitatea gratuității va fi disponibilă până în decembrie 2023.

Anunțul a fost făcut de către oficialii primăriei prin intermediul unui comunicat de presă. Autobuzele electrice achiziționate cu fonduri de la Uniunea Europeană vor facilita transportul gratuit în localitatea Mangalia, dar și în stațiunile Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter , Neptun-Olimp.

 „Pe toată perioada sezonului estival, turiştii aflaţi în vacanţă, în sudul litoralului, pot circula gratuit cu transportul public, de la gară la hotel sau între staţiuni şi oraş. După anularea taxei de parcare pentru încurajarea turismului în staţiunile Mangaliei, iată că venim acum cu o nouă măsură menită să atragă mai mulţi turişti în această zonă a litoralului”, a declarant Cristian radu, primarul Mangaliei.

De asemenea, responsabilul instituție publice a transmis faptul că va propune Consiliul Local ca această facilitatea să fie disponibilă și după perioada de expirare a valabilității.

Programul și traseul autobuzelor

Autobuzele vor circula de luni până vineri, în intervalul orar 06:00-22:00. Traseul autobuzelor va începe pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 și se va duce până în Olimp, în jurul blocurilor C1-3. Totodată, traseul va fi disponibil și pe străzile principale.

Acest mijloc de transport est unul nepoluant, ecologic, întrucât ele acționează complet electric.

Acest tip de autobuze au fost fabricate în Turcia. Ele au o capacitate totală de 52 de locuri, dintre care 18 sunt pe scaune. Ele sunt dotate cu echipamente li sisteme informatice, de comunicare și informare audio-video a pasagerilor. De asemenea, acestea pot fi utilizate și de persoanele cu dizabilități, deoarece au rampe special create pentru acestea.