La nivel social, cea mai mare „lovitură” pe care boierii și țăranii au primit-o a fost legea taxelor. Conform Regulamentelor Organice, țăranii aveau să plătească taxele direct în vistieria statului, iar cu statul nu mai poți negocia. Interesele ambelor părți sunt afectate, existând un singur câștigător: bugetul statului.
„Marii latifundiari ai țării au fost profund împotriva Regulamentelor Organice. Noile reglementări legislative pe care le introduceau erau contrare intereselor lor. De ce? Pentru că întăreau puterea statului în relația cu țăranii, iar cutuma era înlocuită cu legea. În momentul în care statul decidea cât trebuie să vină în trezorerie de la țărani și cât primesc boierii, nu mai exista spațiu de negociere între cele două clase sociale. În acest timp, în Principate se făcea remarcată o nouă clasă socială: burghezia”
Pentru burghezi însă, noile acte legislative sunt văzute ca o modalitate de a acapara puterea. Un stat puternic și stabil, clădit cu funcționari din rândul burgheziei și ai boierimii mici, ar fi dus la emanciparea lor și acumularea de putere și influență.
Primul text legislativ cu caracter de constituție, redactat de ruși
Pe de altă parte, regulamentele au fost întocmite pentru Principate la Sankt Petersburg. Caracterul modern și liberal al textului legislativ era extrem de departe de realitatea politică din Imperiul Țarist, însă ăsta era și obiectivul strategic al puterii din est.
Țarul Nicolae I a dorit modernizarea accelerată a Principatelor pentru a primit recunoștința elitelor politice, dar și un spațiu cu infrastructură dezvoltată pentru ca în caz de război, trupele rusești să ajungă mai repede în Balcani. Regulamentul Organic aduce o nouă mentalitate în Principate – întărirea statului și crearea unui interes al său prin acumularea de bani în vistierie, dezvoltarea unei infrastructuri moderne și crearea unei armate. Acestea sunt reformele dorite la Sankt Petersburg.
Nicolae I, portret de Franz Krueger, sursă foto arthive.com
Cu un stat bine instituționalizat și o nouă clasă socială ce se afla în creare – cea a funcționarului public – boierimea risca să ajungă într-o situație în care putea fi exclusă din spectrul politic. Pentru a fi siguri de susținerea Regulamentelor de către domnii români, la Sankt Petersburg s-a pus accent pe instituția centrală a aparatului birocratic.
Domnia venea cu o mulțime de avantaje: deținea puterea executivă alături de Sfaturile Domnești, puterea legislativă, deoarece domnul avea puterea de a înainta legi, dar și atribute judecătorești. Mihail Sturza a fost cel mai longeviv domn regulamentar, și în același timp, un fidel filorus, fiind capul unui regim autocrat din 1834 până în 1849.
Domnul Mihail Sturdza, sursa galeriaportretelor.ro
Carantina, o măsură modernă
În această linie de liberalizare au aderat și mai mulți boieri mari, precum Ion Câmpeanu, Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri. Textul regulamentelor a fost ratificat și de Poartă, iar de la 1 iulie 1831 a intrat în vigoare în Țara Românească, iar de la 1 ianuarie 1832 în Moldova.
Se instituie un sistem de carantină vamală, gândit pentru a reduce numărul de boli transmisibile în Principate sau al transporturilor de mărfuri contagiate. De multe ori, această practică a fost folosită ca o unealtă politică: persoane de interes erau blocate la graniță, iar anumite transporturi stăteau cu lunile în porturi, până când mărfurile aduse nu mai valorau nimic. Se pun bazele arhivelor statului, instituție modernă care începe să colecteze documentele publice semnate de funcționari.
Pe lângă instituirea protectoratului rusesc, monopolul economic al Porții este înlăturat prin Tratatul de pace de la Adrianopol. În secolul XVIII, spre exemplu, principalul partener comercial al Țării Românești și al Moldovei a fost Imperiul Otoman, urmat de Imperiul Habsburgic, iar pe cel de-al treilea loc, Imperiul Țarist.
Libertate economică
Această liberalizare a economiei nu ne-a transformat peste noapte în mari exportatori. Economia era în continuare una agrară, iar nivelul producției era scăzut. Însă scopul Rusiei era de a lovi în interesele economice ale Porții în Principate. Principala putere a Imperiului Otoman, din punct de vedere economic, era cea de a impune un preț mic pentru comercianți și negustori. Prima consecință a tratatului de la Adrianopol a fost creșterea prețurilor pentru produsele care treceau granița dinspre Principate către Constantinopol. Astfel, pe piața românească începe să fie simțită competiția între comercianți, deoarece puteau să-și vândă bunurile cu prețuri diferite, în funcție de calitate. Una dintre realități era că Imperiul Otoman a rămas principalul partener comercial – rutele economice erau deja prestabilite, relațiile comerciale erau clare între români și turci. Apariția unor noi piețe de export a durat mai mult decât și-a propus Rusia.
Problema agricolă
Agricultura era principala activitate economică a muntenilor și moldovenilor. Chiar dacă se accelera o modernizare administrativă și instituțională, ritmul în care domeniul economic a evoluat a fost unul „domol”.
Una dintre explicațiile istoricilor a ținut de aspectele demografice ale Principatelor. Cum 80% din populație se ocupa cu agricultura, iar boierii aveau la îndemână un excedent al forței de muncă, serviciile pe care țăranii le prestau era foarte ieftine. Mentalitatea nu era atât de diferită precum în ziua de astăzi când vine vorba despre multă muncă și salarii mici, pe ideea patronului cum că „Dacă mâine pleci de la mine, poimâine am cinci oameni la coadă să se angajeze”.
Excedentul demografic din Țara Românească și Moldova, la care putem adăuga lipsa educației și a diversității de profesii în mediul rural, a dat naștere a generație după generație de țărani muncitori ai pământului. Având în vedere că existau milioane de oameni ce se ocupau cu aceeași profesie, boierii au ales să păstreze costul muncii la un nivel scăzut, deoarece exista destulă cerere pentru munca pământului.
Din aceste motive, practicile folosite în agricultură erau tradiționale: nu se foloseau îngrășăminte, nu se investea în noi unelte și nici în mecanizarea agriculturii. Era pur și simplu suficientă forță de muncă, iar creșterea țăranilor muncitori pe o parcelă de pământ nu a dus în mod direct și la creșterea productivității.
