Infofinanciar > Info > Dan Andronic a fost achitat pentru a doua oară. În cazul Elenei Udrea și Ioanei Băsescu a fost aplicată prescripția
Info

Dan Andronic a fost achitat pentru a doua oară. În cazul Elenei Udrea și Ioanei Băsescu a fost aplicată prescripția

dan-andronic 1
Foto: capital.ro

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat astăzi în dosarul finanțării campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009, după ce în data de 8 iunie o decizie în acest caz s-a amânat pentru 11 iulie, pentru a cincea oară.

În acest dosar, Dan Andronic, proprietarul publicațiilor Evenimentul Zilei și Capital, a fost achitat pentru a doua oară.

”Având în vedere argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului Andronic Dan Cătălin nu este prevăzută de legea penală, dispunând o soluție de achitare a acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal”, se regasește scris în soluția de azi.

Prescripții pentru Udrea și Băsescu

Este vorba despre dosarul cu privire la finanțarea electorală a campaniei lui Traian Băsescu din 2009. Aici, Elena Udrea era acuzată de instigare la luare de mită şi spălare de bani, iar Ioana Băsescu de instigare la delapidare şi instigare la spălare de bani.

Avocații Elenei Udrea au cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție încetarea procesului penal în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu în alegerile prezidențiale din anul 2009, pe motiv că faptele s-au prescris. Ceea ce s-a și admis.

Detaliile soluției de azi, așa cum au venit de la instanță

Detalii soluţie: I. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de inculpa?ii Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe şi Tarhon Victor împotriva sentinţei penale nr. 45 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată ?i rejudecând: În baza art. 396 alin. (1) ?i (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Tarhon Victor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (1) ?i (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpata Udrea Elena Gabriela, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de instigare la luare de mită, prevăzute de art. 47 din Codul penal raportat la art. 289 alin. (1) din Codul penal în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ?i a cinci infrac?iuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (1), (6) ?i (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Nastasia Gheorghe, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (1), (6) ?i (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Wagner Ioan Silviu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art. 396 alin. (1), (6) ?i (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, cu referire la art. 155 alin. (1) din Codul penal, interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpata Băsescu Ioana, sub aspectul săvârşirii unei infrac?iuni de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 din Codul penal raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ?i a două infrac?iuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Men?ine dispozi?ia de obligare în solidar a inculpa?ilor Wagner Ioan Silviu ?i Băsescu Ioana la plata sumei de 119.000 lei, către partea civilă S.C. OIL TERMINAL S.A. către aceasta. Men?ine dispozi?ia de confiscare specială de la inculpata Udrea Elena Gabriela a sumelor de 691.029,63 lei, 918.864 lei ?i de 305.118 lei. Menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţele nr. 121/P/2015 din 16 martie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum acestea au fost menţinute prin sentinţa penală nr. 45 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 5230/2/2017, cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatelor Udrea Elena Gabriela şi Băsescu Ioana. Modifică temeiul de drept al obligării inculpa?ilor Wagner Ioan Silviu, Băsescu Ioana ?i Nastasia Gheorghe la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instan?ă, re?inând inciden?a art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din Codul de procedură penală. Înlătură obligarea inculpa?ilor Udrea Elena Gabriela ?i Tarhon Victor, în baza art. 274 alin. (1) ?i (2) din Codul de procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instan?ă. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare prezentei. II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie – Direc?ia Na?ională Anticorup?ie împotriva aceleia?i sentin?e penale. Conform dispozi?iilor art. 52 din Legea nr. 129/2019, hotărârea judecătorească definitivă privind infracţiunile de spălare a banilor se comunică Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorup?ie ?i de inculpa?ii Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe ?i Tarhon Victor, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile parţiale cuvenite avoca?ilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe, Tarhon Victor ?i Andronic Dan Cătălin, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 340 lei, rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia păr?ilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11 iulie 2023.