Infofinanciar > Info > Cum se va desfășura slujba de Înviere la Catedrala Patriarhală. Sfânta Lumină va ajunge în țară diseară
Info

Cum se va desfășura slujba de Înviere la Catedrala Patriarhală. Sfânta Lumină va ajunge în țară diseară

Cum se va desfășura slujba de Înviere la Catedrala Patriarhală. Sfânta Lumină va ajunge în țară diseară
Sursa foto: Basilica

Patriarhia României a anunțat programul liturgic din Sâmbăta Mare, precum și modul în care se va desfășura slujba în noaptea de Înviere.

În Sfânta și Marea Sâmbătă, între orele 8.00 – 12.30, va fi oficiată Slujba Ceasurilor, Obednița și Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în intervalul orar 13.00 – 19.00, Catedrala Patriarhală va fi închisă pentru pregătirea slujbei de Înviere.

În 16 aprilie, la 0.00, Sfânta Lumină va fi oferită ierarhilor, preoților și diaconilor prezenți în pridvorul din fața Reședinței Patriarhale de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. La rândul lor, aceștia vor oferi Sfânta Lumină credincioșilor pe culoarele special amenajate.

Slujba Învierii va fi săvârșită în exteriorul Catedralei Patriarhale, iar Sfânta Liturghie va fi oficiată ulterior în interiorul acesteia. Tot în interiorul Catedralei Patriarhale va fi oficiată duminică la ora 12:00 Slujba Vecerniei Învierii Domnului (A doua Înviere).

Sărbătoarea Sfintelor Paşti luminează viaţa fiecărui creştin

„În Noaptea de Paşte vă aşteptăm! Acum toate s-au umplut de lumină. Şi cerul şi pământul şi cele de dedesupt. Aceasta înseamnă că acum toate cele create s-au umplut de înţelesul lor ultim. Toate se îndreaptă spre lumina vieţii veşnice din împărăţia lui Dumneazeu. De ce? Pentru că Hristos cel răstignit şi înviat a biruit păcatul, Iadul şi moartea, dăruind lumii viaţă veşnică netrecătoare. Așadar, sărbătoarea Sfintelor Paşti luminează toată viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin, deoarece prin botez, pocăinţă, euharistie şi milostenie ne unim cu Hristos cel răstignit şi înviat, biruitorul morţii. Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă astăzi să oferim celor din jurul nostru lumină, pace şi bucurie, mai ales celor săraci şi bolnavi, întristaţi şi singuri, refugiaţi şi înstrăinaţi”, a spus a spus Patriarhul Daniel în mesajul său adresat credincioșilor în Joia Mare.

Ritualul aducerii Sfintei Lumini

Biroul de presă al Patriarhiei Române a informat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, în jurul orei 18,30, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie. Lumina va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, care, la rândul lor, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Sâmbătă seară, între orele 19,30 – 20,30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului se îndreaptă spre Sfântul Mormânt și intră singur în încăperea propriu-zisă unde îngenunchează în faţa lespezii și se roagă. După rugăciune, o lumină care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra. Patriarhul Ierusalimului ia în mâini această vată aprinsă și o așază în două cupe de aur cu care aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor, relatează G4Media.