Infofinanciar > Info > Cu cât au crescut rezervele valutare ale României? BNR anunță valori de ordinul sutelor de milioane de euro
Info

Cu cât au crescut rezervele valutare ale României? BNR anunță valori de ordinul sutelor de milioane de euro

rezerve-valutare
sursă foto: jurnalul.ro

Rezervele valutare ale țării noastre au urcat în luna iulie a acestui an cu peste 730 de milioane de euro. Astfel, la data de 31 iulie 2022, Banca Naţională a României (BNR) anunța rezerve valutare în valoare de 42,76 miliarde de euro, în creștere față de 42,03 miliarde la 30 iunie 2022, potrivit unui anunț făcut luni, 1 august,  de reprezentanții instituției.

Ce operațiuni au avut loc în luna iulie?

Pentru luna precedentă s-au raportat intrări în valoare de 3,315 milioane de euro, asta reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR și alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor, dar și alimentarea contului Comisiei Europene.

Ieşirile au fost unele mai reduse, de 2,580 milioane de euro, prin modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, dar și prin plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, scrie hotnews.ro.

Rezervele de aurale României

Nivelul rezervei naționale de aur s-a menţinut la 103,6 tone pentru luna iulie, asta în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale. Astfel, valoarea acesteia s-a enumerat la 5.751 milioane euro. În total, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) raportate la 31 iulie 2022 au fost de 48.519 milioane euro, faţă de 47.823 milioane euro la 30 iunie 2022, inforează profit.ro.

Acestea au un rol semnificativ în atenuarea creșterii volatilității pieței valutare, căci prin aceasta, se contribuie la asigurarea condițiilor necesare pentru atingerea de către banca centrală a obiectivelor referitoare la stabilitatea prețurilor și la stabilitatea financiară, prin politicile sale specifice. Rezervele internaționale sunt calcătuirte din active lichide, ce sunt tranzacționabile pe piețele internaționale.

Așadar, un volum corespunzător al acestora conferă o credibilitate sporită în capacitatea autorităților de a gestiona situațiile de criză și contribuie la ameliorarea costurilor asociate împrumuturilor externe ale statului, dată fiind calitatea politicilor economice internaționale.

Eugen Rădulescu, BNR: „Nivelul rezervelor valutare ale României depăşesc cu mult baza monetară”

„Ideea că ar putea să explodeze cursul este, după părerea mea o copilărie. Nivelul rezervelor valutare ale României depăşesc cu mult baza monetară. Dacă BNR începe să vândă valută, dispar lei din piaţă. Vorbim despre rezervele valutare cele mai mari pe care le-am avut vreodată în istorie. Există posibilitatea că va urma o tendinţă de depreciere ca şi până acum”, a explicat Eugen Rădulescu, citat de Ziarul Financiar.

Acesta a adăugat faptul că România va intra într-un proces de recesiune mult mai întârziat şi mult mai lent decât ale state europene pentru că țara noastră are numeroase avantaje pe care acestea nu le-ar avea.