Categories: Info

Cristian Diaconescu critică posibila vizită a ministrului de interne austriac în România: „Nu ar avea niciun fel de rost”

Cristian Diaconescu, fost șef al diplomației române, a afirmat într-un interviu acordat postului de televiziune B1 TV și prezentat de Irina Petraru că vizita ministrului austriac al afacerilor interne la București este binevenită, însă a subliniat că evaluarea tehnică a României din perspectiva aderării la Schengen a fost deja realizată și confirmată la nivel european.

Când a fost întrebat dacă vizita ministrului austriac al afacerilor interne la București ar putea ajuta la schimbarea poziției exprimate de Austria cu privire la aderarea României la Schengen, Cristian Diaconescu a menționat că „dialogul cu partenerii înăuntrul Uniunii Europene este unul nimerit, binevenit”.

România nu are nevoie de părerea Austriei

„Din acest punct de vedere, o temă cum este Schengenul, care preocupă din diverse perspective atât România, cât și Austria, sigur că poate fi abordată. Dacă ministrul de interne vine în România pentru a aviza din punct de vedere al Austriei o altă expertiză în ceea ce privește România, aici, după părerea mea, nu ar avea absolut niciun fel de rost o astfel de vizită”, a declarat Diaconescu.

„Din punct de vedere al dialogului politic, este în regulă, din punctul de vedere al expertizării tehnice, Comisia Europeană s-a pronunțat, deci guvernul european, din care face parte și Austria, și-a exprimat un punct de vedere, deci mi se pare o chestiune de dialog politic cât se poate de clar pozitiv – din altă perspectivă, însă, sub nicio formă”, a adăugat fostul ministru de externe.

Dosarul României pentru aderarea la Schengen este în curs de așteptare

Întrebat dacă putem afirma că dosarul Schengen este în acest moment într-un stadiu de „stand by” (așteptare), Cristian Diaconescu a confirmat această ipoteză. El a explicat că „a mai apărut o problemă în legătură cu gardul pe care îl solicită Austria la frontiera între Bulgaria și Turcia, în legătură cu conceptualizarea unor soluții privind migrația la nivel european, deci temele politice interne dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu pot deveni teme multilaterale, deci teme care la un moment dat să afecteze interesele unui alt stat”.

„Cum își gestionează dânșii problemele interne este ceea ce Viena hotărăște. Din punctul de vedere al României, disponibilitatea de dialog este corectă. Din punct de vedere al evaluării tehnice, pentru că acordul Schengen este unul tehnic, această evaluare a fost făcută și confirmată în plan european”, a concis Cristian Diaconescu, citat de B1TV.

Ministrul român al Afacerilor Interne, Lucian Bode, l-a invitat pe Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne, să vină în România pentru a discuta despre blocarea aderării României la spațiul Schengen. Această blocare a fost impusă de Austria sub pretextul necesității de a limita fluxul de migranți, deși România a demonstrat că și-a securizat frontierele în mod corespunzător conform cerințelor UE.

Oficialul austriac nu a refuzat invitația de a veni în România. Cu toate acestea, oficialii români au subliniat faptul că, în eventualitatea în care vizita lui Karner va avea loc, aceștia ar dori să vadă o declarație publică de sprijin din partea oficialului austriac pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Natalie Preotesescu

Tânăr jurnalistă, cu un an de experiență. Sunt pasionată de scris, de mic copil, iar interesele mele principale sunt lectura, în special cea străină, desenul și 3D modeling.

Recent Posts

Mark Rutte se pregătește pentru scaunul de la NATO. Presa turcă îl vede câștigător

Nu putem să nu ne întrebăm de ce Turcia, care de 75 de ani are…

19 minute ago

Se pot extrage banii de pe cardurile de energie. Voucherele de la stat expiră în câteva zile

Cetățenii ce au primit din partea statului vouchere de energie își pot extrage banii de…

40 de minute ago

Istoria conflictului dintre Israel și Hamas. De unde a pornit totul

Israelul și Hamas sunt în război de când bărbați înarmați din cadrul grupării militante palestiniene…

60 de minute ago

Vacanța de vară mai scurtă, rezervări mai puține. Planurile hotelierilor sunt date peste cap

Planurile hotelierilor sunt date peste cap din cauza vacanței de vară mai scurte și a…

o oră ago

Natalitatea scade. România riscă să nu își poată plăti pensionarii

Natalitatea în România scade. Tot mai puțini copii se nasc în ultimii ani. Față de…

2 ore ago

Meta explorează căștile asistate de inteligența artificială. Acestea pot identifica obiecte și traduce limbi străine

Meta Platforms explorează posibilitatea de a realiza căști asistate de inteligență artificială cu camere de…

2 ore ago

This website uses cookies.