Categories: Info

Crește valoarea tichetelor de masă! Anunț important pentru milioane de angajați

În cadrul negocierilor dintre Guvern, sindicate și patronate, s-a propus creșterea valorii tichetului de masă de la 35 de lei la 40 de lei. Propunerea a fost discutată în aprilie, sugerându-se că majorarea valorii nominale a tichetelor de masă ar putea fi implementată începând cu 1 iulie 2023. Cu toate acestea, decizia privind această majorare a fost amânată în urma schimbărilor politice.

În cadrul discuțiilor pe marginea modificărilor legislative referitoare la dialogul social și Codul Muncii, precum și a ordinului emis de Ministerul Finanțelor cu privire la valoarea nominală indexată a tichetelor de masă pentru primul semestru al anului 2023, ministrul Adrian Câciu a propus creșterea valorii tichetelor de masă la 35 de lei sau 40 de lei. Propunerea a fost transmisă de către Guvern la finalul întâlnirii, iar majorarea ar urma să fie implementată din luna octombrie.

Valoarea maximă a tichetului rămâne 30 de lei

Conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1.263/2023, valoarea maximă a unui tichet de masă rămâne fixată la 30 de lei până în luna septembrie 2023. În cazul în care se dorește o majorare a valorii tichetelor de masă începând din vara acestui an, este necesară modificarea ordinului menționat.

„În cadrul reuniunii, s-au dezbătut propunerile organizațiilor sindicale de modificare și completare la Legii 367/2022 privind Dialogul Social. În urma discuțiilor, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus ca până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ”, mai scrie în comunicatul Executivului. Conform unui ordin recent publicat, autoritățile au decis menținerea valorii maxime a tichetului de masă la 30 de lei pentru primul semestru al anului 2023.

O nouă majorare a valorii tichetului de masă ar putea interveni abia începând cu luna octombrie 2023, după ce se stabilește valoarea pentru semestrul II. Ultima majorare a valorii maxime a tichetului de masă a avut loc în iulie 2022, când s-a crescut de la 20,17 lei la 30 de lei, potrivit RomâniaTV.

Majorarea valorii tichetelor de masă

La finalul lunii iunie, premierul Nicolae Ciucă a prezentat un bilanț în care a declarat că au fost demarate demersurile pentru majorarea valorii tichetelor de masă pentru angajați la 40 de lei. Intenția era ca această măsură să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie.

„Se încheie o săptămână cu decizii importante pentru dezvoltarea României. Am început demersurile pentru a majora valoarea tichetelor de masă pentru angajaţi la 40 de lei şi ne dorim ca noua valoare nominală să se aplice începând cu 1 iulie. În cursul vizitei de lucru de la Iaşi, am trecut în revistă planurile pentru acest judeţ: spitalul regional, reabilitarea spitalului pentru copii «Sfânta Maria», autostrăzile A7 şi A8 şi toate proiectele de utilităţi în valoare de 1,5 miliarde lei derulate prin «Anghel Saligny»”, a scris fostul premier pe Facebook.

Natalie Preotesescu

Tânăr jurnalistă, cu un an de experiență. Sunt pasionată de scris, de mic copil, iar interesele mele principale sunt lectura, în special cea străină, desenul și 3D modeling.

Recent Posts

Se pot extrage banii de pe cardurile de energie. Voucherele de la stat expiră în câteva zile

Cetățenii ce au primit din partea statului vouchere de energie își pot extrage banii de…

5 minute ago

Istoria conflictului dintre Israel și Hamas. De unde a pornit totul

Israelul și Hamas sunt în război de când bărbați înarmați din cadrul grupării militante palestiniene…

25 de minute ago

Vacanța de vară mai scurtă, rezervări mai puține. Planurile hotelierilor sunt date peste cap

Planurile hotelierilor sunt date peste cap din cauza vacanței de vară mai scurte și a…

44 de minute ago

Natalitatea scade. România riscă să nu își poată plăti pensionarii

Natalitatea în România scade. Tot mai puțini copii se nasc în ultimii ani. Față de…

o oră ago

Meta explorează căștile asistate de inteligența artificială. Acestea pot identifica obiecte și traduce limbi străine

Meta Platforms explorează posibilitatea de a realiza căști asistate de inteligență artificială cu camere de…

2 ore ago

Pericol pentru România. Un nou ciclon va veni peste teritoriu

România este amenințată de un nou ciclon. Temperaturile din termometre vor fi mai mici în…

2 ore ago

This website uses cookies.