Infofinanciar > Info > Cresc ajutoarele sociale oferite de stat! Cine și când va primi mai mulți bani din partea Guvernului
Info

Cresc ajutoarele sociale oferite de stat! Cine și când va primi mai mulți bani din partea Guvernului

Cresc ajutoarele sociale oferite de stat! Cine și când va primi mai mulți bani din partea Guvernului
FOTO: newmoney.ro

Aproximativ un milion și jumătate de români vor beneficia de o majorare a veniturilor începând cu luna viitoare. Printre veniturile care vor fi majorate se numără indemnizația minimă de creștere a copilului, cea de șomaj sau ajutorul social a cărei valoare se stabilește în funcție de indicatorul social de referință.

Ca și în cazul pensiilor legea se aplică și în cazul acestor venituri. Prin urmare, indicatorul social de referință se va majora cu rata medie a inflației de anul trecut. Cu toate că banii sunt puțini, dar, în contextul în care produsele de bază s-au scumpit peste medie, ajutorul financiar este binevenit.

Crește valoarea Indicatorului Social de Referință

În funcție de Indicatorul Social de Referință se calculează și ajutoarele acordate tinerilor, familiilor care au copii sau persoanelor singure care au nevoie de ajutor.

La finalul anului trecut rata inflației a fost de 13,8%, prin urmare indicatorul social de referință crește de la 525,5 la 598 de lei. Altfel spus, vorbim de 154 de lei în plus acordați pentru indemnizația minimă pentru creșterea copilului. Este vorba de sprijinul acordat mamelor care obțin drepturi salariale sub venitul minim pe economie. Vorbim în acest caz de o creștere de la 1341 de lei la aproape 1500.

În cazul părinților care adoptă copii și care stau acasă, indemnizația minimă pentru concediul de acomodare va crește până la 250 de lei. Și refugiații vor beneficia de majorarea indicelui de referință socială, aceștia vor primi 648 de lei față de 568. Sumele majorate vor ajunge în buzunarele beneficiarilor odată cu următoare plată.

”Această nouă valoare a indicelui social de referință, care va impacta pozitiv veniturile celor care primesc prestații asociate și calculate conform indicelui social de referință se va modifica de la 1 martie 2023”, a declarat Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii.

Nu toate persoanele vor beneficia de acceași sumă

În cazul persoanelor care beneficiază de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei majorarea va fi doar de câteva zeci de lei. Situație valabilă și pentru persoanele cu handicap. Insuficient, însă, suma primită în plus nu acoperă efectele inflației, dacă luăm în considerare faptul că produsele elementare precum uleiul, cartofii, laptele, ouăle s-au scumpit în ultimul an cu peste 30%, cu mult peste rata inflației de aproape 14%.

”Probabil că aceste cheltuieli alimentare depășesc 50% din bugetul lor lunar. Ei produsele acestea le accesează, nu își cumpără televizoare noi sau mobilă sau mai știu eu ce. Practic, această creștere nu va reuși să acopere sau să mențină standardul actual de viață, ci standardul lor de viață se va înrăutăți”, a explicat sociologul Adrian Dan pentru stirileprotv.ro.

Totodată, începând cu această lună statul acordă subvenții mărite angajatorilor care încadrează tineri care prezintă un risc de marginalizare sau care angajează elevi și studenți. Și în acest caz subvențiile se acordă pe baza Indicatorului Social de Referință. Impactul bugetar este estimat la aproape un miliard de lei.