Infofinanciar > Educație financiară > Un credit pentru locuință are multe calcule în spate! Specialiștii vin cu sfaturi
Educație financiară

Un credit pentru locuință are multe calcule în spate! Specialiștii vin cu sfaturi

Un credit pentru locuință are multe calcule în spate! Specialiștii vin cu sfaturi
sursă foto: arhiva companiei

Anul 2023 a fost unul în care entitățile bancare au realizat, cu precădere, refinanțări de credite. Și se anunță chiar un 2024 ce va urma aceași tendință ca în anul anterior. Românii se pare că nu vor fi foarte dornici să-și achiziționeze o locuință. Mai ales în contextul în care programul guvernamental „Noua Casă” primește fonduri reduse de această dată.

Iar în acest caz este vorba și de un plafon de garanții în valoare de un miliard de lei. Este o sumă cu până la 0,5 miliarde de lei mai puțini decât cea acordată anul trecut, în 2023. Pe de altă parte, s-a anunțat și creșterea valorii venitului minim ce este necesar în cazul celor ce doresc să achiziționeze o locuință prin intermediul acestui program guvernamental.

Calcule pentru cel mai potrivit credit

Dobânzile rămân ridicate, asta este cert. Căci reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) nu par a veni cu vestea reducerii dobânzii cheie în viitorul apropiat. În acest caz, soluția cea mai la îndemână ar fi, conform celor transmise de către specialiștii în domeniu, creditul ipotecar. O voce importantă pe acest sesctor este Irina Chițu, analist financiar și director al platformei finzoom.ro.
Aceasta a vorbit în cadrul unui interviu pentru Panorama despre ce trebuie să știe românii anul acesta în cazul unui astfel de credit pentru locuință. Întâi de toate, aceasta spune că cel mai avantajos lucru în ceea ce priveșe creditul obținut prin programul guvernamental Noua Casă este avansul. Acesta ajunge la valoarea de 5% pentru acele locuințe ce au un preț de maximum 70.000 de euro.
Iar această facilitate vine acum, după spusele Irinei Chițu, în avantajul tinerilor ce sunt la un început de drum și doresc să-și întemeize o familie. Este vorba despre acesi români ce au o vârstă cuprinsă între 26 și 35 ani. „Este esențial să compari ofertele din piață și să optezi pentru cele cu cea mai mică dobândă anuală efectivă”, arată Irina Chițu.

Rigurozitate

„În primul rând, indicat ar fi ca o persoană care vrea să acceseze un credit să își facă niște calcule riguroase. Nu e important să se uite doar la tipul de credit sau cât poate primi din bancă, ci este esențial să fie atentă la bugetul propriu, să nu se supraîndatoreze, în sensul că rata nu ar trebui să reprezinte mai mult de 25% din salariu. Este important să comparăm ofertele care sunt disponibile acum în piață și, atunci când optăm pentru una dintre ele, să încercăm să eliminăm cât mai multe riscuri”, spune Irina Chițu în cadrul interviului.

Apoi, analistul financiar vine și cu o serie de câteva sfaturi. Prima dată aduce în discuție problema dobânzii: „Trebuie eliminat riscul de dobândă, împrumutându-te cu dobândă fixă, cât mai mică. În prezent, băncile au oferte cu dobândă fixă inițială chiar mai mică decât indicii IRCC și ROBOR. Apoi, există riscul de curs valutar. Nu e recomandat să te împrumuți decât în moneda în care îți câștigi veniturile. Atașând creditului asigurări împotriva șomajului, asigurări de viață sau de sănătate poți elimina riscul de reducere a venitului sau de pierdere a acestuia”.

De asemenea, Irina Chițu spune că trebuie realizată o comparație riguroasă: „Apoi, compari ofertele din piață și te duci către cele cu cea mai mică dobândă anuală efectivă. Evident, depinde și de propriile venituri. În general, se iau în considerare veniturile de bază, dar mai sunt bănci care, într-un anumit procent, se uită și la veniturile provenite din chirii, din drepturi de autor sau din bonuri de masă”, citează hotnews.ro.