Infofinanciar > Esential > Congresul Național al Poporului din China se întrunește în fața unor perspective economice sumbre
Esential

Congresul Național al Poporului din China se întrunește în fața unor perspective economice sumbre

Ministrul de externe al Chinei pune laa îndoială încrederea în SUA
sursă foto: arhiva companiei

Cum resetezi dialogul la nivel mondial când ești o țară care are probleme? Aceasta ar fi acum sarcina cu care se confruntă liderii din China în această săptămână. Căci va avea loc cel mai important eveniment politic public al anului. Legislativul chinez, Congresul Național al Poporului (CNP), se întrunește în sesiunea sa anuală oferă.

Iar acest evenment oferă o oportunitate destul de rară prin care Partidul Comunist din China spune lucrurilor pe nume, scrie The Economist. Reuniunea din acest an va începe pe 5 martie cu un discurs despre starea națiunii rostit de Li Qiang, prim-ministrul de la Beijing. Mai apoi, sesiunea se va încheia câteva zile mai târziu.

În tot acest timp va avea loc examinare publică a performanțelor și planurilor guvernului din China. Cele trei lucruri care trebuie urmărite sunt eforturile sale de a opri dificultățile economice, agenda economică pe termen lung a lui Xi Jinping și echilibrul de putere în cadrul grupului de lideri „rătăcitori”, notează publicația mai sus citată.

Perspective economice sumbre

Întrunirea de anul acesta a legislativului și a organului consultativ, cunoscute colectiv ca „cele două sesiuni”, are loc pe fondul unor perspective economice sumbre. Noile cifre arată că producția fabricilor a scăzut în luna februarie. Deflația s-a instalat: prețurile de consum și cele de producție au scăzut în ianuarie cu 0,8% și, respectiv, 2,5% față de anul precedent. Prețurile proprietăților imobiliare scad de la o lună la alta.

Deflația s-a instalat în China (sursă foto: The Economist)

Deflația s-a instalat în China (sursă foto: The Economist)

Piața bursieră a crescut destul de slab în ultimele săptămâni, după intervenții ale statului pentru a opri o prăbușire. Dar valorează în continuare cu 4 trilioane de dolari mai puțin în comparație cu vârful istoric. În timp ce mii de delegați se adună la Beijing, securitatea este foarte strictă. Dronele comerciale au fost interzise în oraș, coletele poștale sunt supuse unor controale suplimentare. Iar trenurile care sosesc sunt acum supuse unor proceduri speciale de securitate.

Accentul va fi pus pe eforturile guvernului de a relansa economia. Pe 5 martie, Li va prezenta „raportul de activitate al guvernului” în Marea Sală a Poporului. Acesta va include un obiectiv de creștere a PIB-ului pentru 2024 și un obiectiv de deficit fiscal pe care piețele îl vor urmări cu atenție.

Măsuri pentru creștere

Conform datelor Bloomberg, analiștii independenți estimează o creștere cuprinsă între 4% și 5,2% în acest an, cu o medie de 4,6%. Probabil că guvernul va anunța o țintă la limita superioară a acestui interval, de aproximativ 5%. Pentru a o atinge, ar putea fi nevoit să accelereze stimulentele.

Analiștii independenți estimează o creștere cuprinsă între 4% și 5,2% în ceea ce privește PIB-ul din China (sursă foto: The Economist)

Analiștii independenți estimează o creștere cuprinsă între 4% și 5,2% în ceea ce privește PIB-ul din China (sursă foto: The Economist)

Stimulentele în China vin în multe forme, dar un indicator al acestora este deficitul fiscal, care a fost de 3,8% în 2023. Asta după ce guvernul a crescut cheltuielile în timpul anului. Helen Qiao, de la Bank of America, se așteaptă ca ținta pentru deficitul din acest an să fie de 3,5% din PIB. Și că, pe lângă aceasta, guvernul central va emite un trilion de yuani de „obligațiuni speciale”, pentru a finanța cheltuielile.

Deficitul fiscal general al Chinei trebuie să crească cu cel puțin 1,5% din PIB în acest an pentru a ține la distanță deflația, spune Robin Xing de la Morgan Stanley. El se așteaptă ca guvernul din China să stabilească o expansiune fiscală mai aproape de 0,5% din PIB la cele două sesiuni. Restul va trebui să vină mai târziu în cursul anului, odată ce guvernul își va da seama că nu are altă soluție decât să răspundă la cererea inadecvată.

Xi, destul de îngrijorat

Se știe că Xi este îngrijorat de aspectele negative ale stimulentelor, cum ar fi creșterea datoriei și investițiile risipitoare. Într-un scenariu alternativ, China ar putea stabili un obiectiv de creștere de 4,5%. Ar putea menține deficitul la un nivel mai mic, de 3%, și nu ar face nicio mențiune cu privire la emisiunile speciale de obligațiuni.

Acest scenariu ar fi un „moment de cumpănă” pentru investitori, spune Qiao. Ar demonstra că, chiar și pe fondul unor vești economice dezastruoase, China nu este pregătită să stimuleze economia. Așa cum și-ar dori mulți manageri de fonduri și oameni de afaceri. Pe lângă gestionarea crizei, sau lipsa acesteia, sesiunea ar putea, de asemenea, dezvălui mai multe despre planul pe termen lung din China de a elimina aceste probleme.

Mesaj important pentru mediul privat din China

The Economist menționează că ar urma ca Li să le adreseze investitorilor privați, consumatorilor și investitorilor străini. Ar urma să le vorbească despre predictibilitate și entuziasm în cazul întreprinderilor. Cele mai recente sloganuri ale Chinei cu privire la economie vor fi, de asemenea, prezentate. Deși vagi, acestea pot oferi semnale cruciale despre cum gândește Xi.

Ultimul deceniu a fost deja marcat de mai multe campanii cu consecințe, printre care „Made in China 2025”. Această campanie a fost caracterizată de politica industrială steroidală. De asemenea, The Economist amintește și de „Prosperitate comună”, o campanie caracterizată de limitarea puterii excesive a corporațiilor”.

Cele mai „la modă” idei în China sunt acum „dezvoltarea de înaltă calitate” și „noile forțe productive”. Xi a început deja să le integreze în discursul său încă de anul trecut. Aceste idei denotă o concentrare pe îmbunătățirea productivității și pe promovarea industriilor cu valoare adăugată mai mare. Cum ar fi tehnologiile climatice, științele vieții și, inevitabil, inteligența artificială.

Idei coerente, dar cu probleme

Totuși, chiar dacă aceste idei sunt coerente, marea problemă este lipsa de credibilitate. Mass-media de stat salută sloganul „Noi forțe productive” ca pe o inovație în teoria marxistă, nu ca pe o eliberare a piețelor. Și chiar dacă China afirmă că dorește să reconstruiască relațiile cu întreprinderile private, alte schimbări de politică indică represiuni și o punere în aplicare inconsecventă.

La 27 februarie, guvernul din China a înăsprit regulile pe tema „secretelor de serviciu” ca parte a noii sale doctrine de „securitate națională”. Acest lucru pare să extindă și mai mult supravegherea întreprinderilor. Cam în același timp, a impus restricții asupra fondurilor de tranzacționare cantitativă, care utilizează computere pentru a tranzacționa și care sunt omniprezente în afara Chinei.

Cedibilitatea conducerii

Problema credibilității aduce în lumină cea de-a treia temă a sesiunii legislative: Conducerea Chinei. O teorie care explică de ce elaborarea politicilor a devenit mai puțin reușită este că prea multă putere a fost concentrată în mâinile lui Xi. Acesta ar fi avut de-a lungul mandatului o experiență în ale economiei destul de limitată. Chiar dacă tehnocrații au fost marginalizați.

Reuniunea le va oferi locotenenților lui Xi mai multă atențe. Raportul de activitate va fi primul de acest fel prezentat de Li, un protejat al lui Xi care a fost numit numărul doi în stat în urmă cu un an. El este considerat un pragmatic care „înțelege” economia și afacerile și care are încrederea șefului.

Este posibil, de asemenea, ca China să numească un nou ministru de externe în urma ieșierii din scenă destul de misterioasă a lui Qin Gang în iulie. De atunci, Wang Yi, diplomatul de rang înalt al Chinei și un confident al lui Xi, a acționat ca ministru de externe interimar. Cu toate acestea, următoarele aproximativ zece zile nu vor face decât să confirme controlul de fier al lui Xi.

Fără putere în fața lui Xi

Parlamentul Chinei nu are nicio putere reală. Dar au existat ocazional indicii de nemulțumire în chestiuni care nu sunt de interes vital pentru partid. Acestea au devenit din ce în ce mai rare. În 2013, CNP a votat „da” pentru 85,3% din propunerile și rapoartele care i-au fost prezentate.

Anul trecut, sub conducerea lui Xi, acest procent a crescut la un maxim al celor două decenii, de 98,6%, potrivit unei analize realizate de Asia Society. Unul dintre delegați este Xi. Nimeni nu îndrăznește să îi contrazică vorbele la întâlnirile de grup. În 2023, realegerea sa în funcția de președinte de către CNP a fost unanimă, așa cum fără îndoială a preferat el însuși, scrie The Economist.