Piața muncii din România se confruntă cu o perioadă extrem de dificilă. Din ce în ce mai multe firme sunt nevoite să concedieze personal din cauza problemelor financiare.
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Prahova a prezentat lista companiilor ce au anunțat concedieri colective.
AJOFM Prahova a fost notificată că urmează a fi disponibilizați 484 de salariați, domiciliați pe raza județului Prahova, de către 5 agenți economici”, a menționat AJOFM Prahova.
Printre firmele din județul Prahova care au anunțat concedieri semnificative se numără:
Unilever South Central Europe SA – 40 persoane – decembrie 2024 – februarie 2025
UTI Construcyon and Facility Management – 3 persoane – decembrie 2024
Georom Management Consult SRL – 11 persoane – decembrie 2024
Vicaris SRL – 46 persoane – februarie 2025
Haier Tech SRL – 384 persoane – aprilie – decembrie 2025
Potrivit AJOFM, pot apărea modificări în ceea ce privește numărul persoanelor comunicat de angajatori în notificarea de concediere colectivă, relatează RomâniaTV.net
