Infofinanciar > Info > Cod galben de vânt puternic în șase județe. Avertizare de viituri, în alte trei
Info

Cod galben de vânt puternic în șase județe. Avertizare de viituri, în alte trei

Vant puternic Sursa foto Expresul
Sursa foto: Arhiva companiei

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat o avertizare de Cod galben de vânt puternic. Aceasta este valabilă până azi după-amiaza în localităţi din şase judeţe.

Conform ANM, până la ora 16:00, în mai multe localităţi din zona de munte este valabilă o avertizare de Cod Galben de vânt puternic. Sunt vizate judeţee Covasna, Harghita, Bacău, Suceava, Neamţ şi Vrancea. În aceste regiuni se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 70- 90 km/h.

Totodată, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de viituri. Aceasta este valabilă pentru râurile din judeţele Satu Mare, Hunedoara şi Arad, până sâmbătă dimineaţa, conform Agerpres.

Potrivit INHGA, până pe 6 ianuarie, ora 9:00, sunt posibile creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de apărare. Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Tur – sector aval Ac. Călineşti Oaş (judeţul Satu Mare), Crişul Alb – sector aval S.H. Criscior – amonte S.H. Gurahonţ (judeţele Hunedoara şi Arad). Cauza este propagarea viiturilor formate anterior în amonte.