Infofinanciar > Info > Seniorii români, motiv de fericire! CNPP a anunțat valoarea punctului de pensie pe 2024
Info

Seniorii români, motiv de fericire! CNPP a anunțat valoarea punctului de pensie pe 2024

Seniorii români, motiv de fericire! CNPP a anunțat valoarea punctului de pensie pe 2024
Sursa foto: Arhiva companiei

Anul acesta, conform promisiunilor guvernului, seniorii vor beneficia de o nouă majorare în septembrie. Casa Națională de Pensii Publice a anunțat care va fi valoarea punctului de pensie luată în calcul pentru 2024.

Sistemul de pensii publice va opera cu noi indicatori anul acesta. Casa Națională de Pensii Publice recent care va fi valoarea punctului de pensie utilizată în 2024. Dar și ce indemnizație socială vor primi pensionarii.

Potrivit datelor CNPP principalii indicatori utilizați sunt:

– Câştigul salarial mediu brut, folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Începând cu 1 ianuarie 2024, acesta este de 7.567 lei.

– Cotele de contribuţii de asigurǎri sociale. Acestea sunt de 25% pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Valoarea este de 4%, în cazul condiţiilor deosebite de muncă pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori. 8% se aplică în cazul condiţiilor speciale de muncă pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori.

Cote speciale în construcții și agricultură

Cota de 20,25% este pentru persoanele fizice care realizeazăvenituri din salarii şi asimilate salariilor în baza unor:

– Contracte individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectoarele construcții, agricol și industrie alimentară. Cu condiția încadrării în prevederile art. 60 pct. 5 și 7 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

– Contracte individuale de muncă, rapoarte de serviciu și unele statute speciale prevăzute de lege. Aceasta se aplică pentru desfășurarea activității de creare de programe pentru calculator. Cu condiția încadrării în prevederile art 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Însă doar pentru veniturile lunare brute de până la 10.000 lei inclusiv.

Cota de 25% este datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială.

Ce se întâmplă cu cota pentru pensiile speciale

Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 4,75%. Aceasta este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi. Darf și a celor pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale.

Potrivit CNPP, în situația participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, la determinarea punctajului realizat în sistemul public de pensii pentru lunile în care aceştia contribuie la aceste fonduri, se utilizează un indice de corecţie de 0,81000.

Persoanele fizice datorează contribuţia la fondul de pensii administrat privat, în baza:

  • Contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectoarele construcţii, agricol și industrie alimentară.
  • Contractelor individuale de muncă, rapoartelor de serviciu ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator. Acestea sunt scutite de la plata contribuţiei pentru veniturile lunare brute de până la 10.000 lei inclusiv. Dar pot opta în scris, la angajator, pentru plata cotei de 4,75%. Totodată, pot renunța la această opțiune prin depunerea unei solicitări în scris la angajator.

Care va fi valoarea punctului de pensie

CNPP a aunțat că, în condițiile în care venitul minim lunar asigurat în baza contractului de asigurare socială este de 3.300 lei. Pentru această sumă, cuantumul contribuției de asigurări sociale aferente este de 825 lei. Iar valoarea unui punct de pensie este de 2.032 lei.

Indicele de corecţie utilizat pentru determinarea cuantumului pensiei este de 1,41.

Casa națională de pensii a mai anunțat și cuantumul ajutorului de deces pentru anul în curs. Acesta este de:

– 7.567 lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;

– 3.784 lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

Totodată, indemnizaţia socială pentru pensionari este de 1.281 lei. Indemnizaţia pentru însoţitor. în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, este de 1.626 lei.

Potrivit CNPP, veniturile lunare din pensii sub nivelul de 2.000 lei nu vor fi impozitate cu 10%. Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei, potrivit adevarul.