Infofinanciar > Info > Circulația feroviară din Gara Brașov a fost perturbată. A fost necesară scoaterea liniilor de tensiune
Info

Circulația feroviară din Gara Brașov a fost perturbată. A fost necesară scoaterea liniilor de tensiune

Circulația feroviară din Gara Brașov a fost perturbată. A fost necesară scoaterea liniilor de tensiune
Sursă foto: arhivă

Conform informațiilor transmise de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA circulația feroviară în stația Brașov a fost sistată.

Astfel, în jurul orei 16:00, în momentul mișcărilor de regarare efectuate de trenul R 11033, a fost rupt pantograful și linia de contact.

„Precizăm faptul că, începând cu ora 16:46 au fost scoase de sub tensiune liniile 1-8, din staţia CF Braşov. Asta pentru a interveni cu Drezina Pantograf. Timpul estimat pentru remediere este de circa două ore. Totodată, au fost solicitate, la CFR Călători, două locomotive Diesel pentru dublarea trenurilor afectate”, a transmis compania.

Cu toate acestea personalul feroviar face toate demersurile necesare pentru revolvarea problemei, potrivit g4media.