Infofinanciar > Info > Se circulă în regim de grevă! Protestatarii au ajuns la Parlament
Info

Se circulă în regim de grevă! Protestatarii au ajuns la Parlament

Se circulă în regim de grevă! Protestatarii au ajuns la Parlament
sursă foto: arhiva companiei

Protestele agricultorilor și transportatorilor țin deja de câteva zile bune. În seara de duminică spre luni, 14 spre 15 ianuarie, transportatorii au ajuns cu utilajele lor în jurul Parlamentului din Capitală. Iar acestora li s-au alăturar apoi și mai mulți cetățeni ci mașinile lor personale.

Astfel, traficul s-a îngreunat, iar spre dimineață, când oamenii au pornit spre locul de muncă sau spre școală, grădiniță, cu copii, circulația în București se realizează cu mare dificultate. Șoferii merg bară la bară, aglomerația este din ce în ce mai intensă spre centrul orașului.

În decursul sfârșitului de săptămâna trecută, transportatorii și agricultorii au stat de vorbă cu reprezentanți ai statului, s-au pus la masa negocierilor. Însă rezultatul acestor discuții nu a fost unul satisfăcător pentru protestatari, așa că aceștia continuă că-și exprime nemulțumirea pe străzile din București, scrie antena3.ro.