Infofinanciar > Info > Cine primește cele mai mari pensii speciale. Într-o singură lună încasează cât 2 milioane de angajați în peste un an
Info

Cine primește cele mai mari pensii speciale. Într-o singură lună încasează cât 2 milioane de angajați în peste un an

Cine primește cele mai mari pensii speciale. Într-o singură lună încasează cât 2 milioane de angajați în peste un an
Sursa foto: Antena3.ro

Conform Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), la nivelul lunii mai 2022 au fost plătite 9828 de pensii speciale. Cei mai mulți dintre aceștia sunt beneficiari ai legii 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor. O pensie medie în rândul acestora echivalează cu aproximativ 14 salarii minime. Aproximativ 2.000.000 de români sunt plătiți cu salariul minim.

4.672 beneficiari de pensii speciale se găsesc în rândul procurorilor și judecătorilor. În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.487 de lei. Tot în domeniul justiției, dar beneficiari ai legii 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor, beneficiau 1.682 de pensionari, cu o pensie medie în valoare de 4.964 de lei.

Conform profit.ro, următoarea categorie din punct de vedere al venitului mediu este prevăzută de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România. Aici avem 1.394 de pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.345 de lei.

Avem peste 5.000.000 de pensionari. Media pensiei lunare nu depășește 1700 lei.

Conform CNPP alți beneficiari sunt ai Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României au beneficiat în luna mai un număr de 772 persoane, cu o pensie medie de 5.786 de lei.

De asemenea, beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, au o pensie medie de 4924 lei și sunt în număr de 737 de persoane. În același timp alți 569 de pensionari beneficiază de pensii de serviciu de la Curtea de Conturi, având o medie de 8.464 de lei.

Acestor pensii de serviciu li se adaugă și cele ale militarilor, polițiștilor, angajaților din serviciile secrete, care sunt plătiți din fondurile caselor de pensii ale ministerelor apărării și de interne, motiv pentru care numărul acestora nu este cuprins în centralizarea Casei Naţionale de Pensii Publice.

Potrivit INS, numărul mediu de pensionari a fost de 5,058 milioane de persoane în trimestrul IV din 2021, în scădere cu 15.000 de persoane faţă de trimestrul III din 2021, a informat Institutul Național de Statistică, miercuri, 16 martie. Pensia medie lunară este de 1.679 de lei.