Infofinanciar > Lumea la zi > China propune „reunificarea pașnică”. Taiwanul refuză oferta
Lumea la zi

China propune „reunificarea pașnică”. Taiwanul refuză oferta

China propune „reunificarea pașnică”. Taiwanul refuză oferta
Sursa foto: Arhiva companiei

Song Tao, șeful Biroului chinez pentru afaceri cu Taiwan, a cerut poporului taiwanez să promoveze procesul de „reunificare pașnică”. El a afirmat că aceasta este dorința comună a oamenilor de pe ambele părți ale strâmtorii.

Mesajul lui Song Tao, vine cu mai puțin de două săptămâni înainte ca Taiwanul să organizeze alegeri prezidențiale și parlamentare pe 13 ianuarie. Președintele Xi Jinping a declarat în discursul său din ajunul Anului Nou, potrivit cărora „reunificarea” Chinei cu Taiwanul este inevitabilă.

„Patria va fi în cele din urmă reunificată, iar reunificarea va fi inevitabilă”, a declarat Song în mesajul său. Poporul taiwanez ar trebui „să promoveze relațiile dintre cele două maluri ale strâmtorii. Pentru a reveni pe calea cea bună a dezvoltării pașnice și să promoveze procesul de reunificare pașnică a patriei”, a spus Song.

China a oferit Taiwanului un model de autonomie de tipul „o țară, două sisteme”. Dar niciun partid dominant din Taiwan nu susține această idee. Song a reiterat opoziția față de independența oficială a Taiwanului sau față de „interferența forțelor externe”. Biroul pentru afaceri cu Taiwan a prezentat alegerile prezidențiale ca fiind o decizie între război și pace.

Guvernul Taiwanului respinge revendicările de suveranitate ale Chinei. Atât Partidul Democrat Progresist, aflat la guvernare, cât și cel mai mare partid de opoziție, Kuomintang, susțin că numai poporul taiwanez poate decide viitorul său, conform Reuters.