Infofinanciar > Esential > Cele mai scumpe excursii (14): Plajele din Chile, cele mai frumoase din America Latină
Esential

Cele mai scumpe excursii (14): Plajele din Chile, cele mai frumoase din America Latină

Cele mai scumpe excursii (14): Plajele din Chile, cele mai frumoase din America Latină
sursa foto food and wine

Considerat drept cel mai prosper și stabil dintre statele Americii Latine, Chile se întinde pe o lungime de circa 4.300 de kilometri între Munții Anzi și Oceanul Pacific. Pe cât de surprinzătoare este formă să, pe atât de interesante și spectaculoase sunt și schimbările de peisaj. Nordul extrem este dominat de cel mai arid deșert din lume, în anumite zone ale sale necâzand nici un strop de ploaie, în timp ce sudul extrem este acoperit de ghețurile permanente din Terra del Fuego.

Între aceste două extreme, Chile oferă vizitatorului o regiune centrală ospitalieră și mănoasă, plaje minunate, părții de ski bine dotate și originalele haciendas adăpostite între viile mănoase. Plajele din Chile sunt printre cele mai frumoase din America Latină, fie că vorbim despre resorturile moderne, fie despre sate izolate de pescari, unde viață decurge în același ritm de sute de ani. În partea de nord, uimește platoul imens al Anzilor, Altiplano, cel mai mare podiș de altitudine după cel tibetan, cu câmpii saraturoase, lacuri imense populate de flamingo roz, pe fundalul cărora se văd vârfurile vulcanice. Împărțită între Chile și Argentina, Terra del Fuego cu siguranță arată așa cum ne-am putea imagina capătul Pământului: uriașe întinderi de gheață, piscuri golașe și ape reci și întunecate.

Cum ajungem în Chile?

În Chile se poate ajunge, cel mai ușor, cu avionul. Majoritatea transportului aerian se efectuează cu escală într-un oraș din Spania sau Portugalia, de obicei, Madrid, iar o astfel de cursa durează, în total, aproximativ 30 de ore. Odată ajunși în Chile, transportul are loc, în mare parte, pe autostrada. Cu toate acestea, partea de Sud a țării nu este conectată de Centrul ei, decât prin Argentina sau transport naval. Din păcate, deși, în trecut, sistemul feroviar avea o importantă majoră în Chile, în ziua de azi, acest aspect a scăzut. Datorită distanței enorme dintre Sud de Nord, sistemul de transport aerian este cel mai important, în unele cazuri, acesta fiind singurul care asigura o legătură directă. Din cauza declinului feroviar, autobuzele au devenit cea mai importantă metodă de transport pe distanță lungă. Un bilet de avion dus întors din București până în Chile costă până la 1000 de euro.

Unde ne cazăm?

Ca și cazare ajungem la cel mai renumit Hotel din Chile: Tierra Patagonia. Acesta este uimitor din punct de vedere arhitectural: din exterior, clădirea se integrează perfect în peisaj, iar din interior oferă un spațiu luminos, aerisit și liniștit în care vă puteți relaxa.
Cadrul minunat înseamnă că fiecare cameră are vedere la lac și una dintre cele mai ample priveliști la turnurile de dincolo. De asemenea, locația sa facilitează explorarea în interiorul și în afara parcului Se oferă o gamă largă de excursii de o jumătate de zi și de o zi întreagă, fără dimensiuni minime pentru grupuri Întoarceți-vă din excursie la o piscină și un centru spa, mâncare excelentă și degustări de vinuri. Atmosfera informală și zonele comune fac din acest loc un loc minunat pentru a socializa, dar există, de asemenea, o mulțime de colțuri liniștite pentru a vă relaxa.

Hotelul de „aventură de lux” încurajează oaspeții să se cuibărească pe canapea cu un pahar de vin chilian pentru a se bucura de priveliște după o zi de drumeții. Suita all-inclusive a hotelului pornește de la 3.400 de dolari de persoană pe noapte pentru o cameră dublă.

Ce putem face în Chile?

Vulcanul Osorno este menționat oficial pentru prima dată de Charles Darwin după cea de a două să călătorie cu vasul Beagle când a observat și erupția din 1835. Vulcanul având înălțimea de 2.652 m este situat în regiunea Los Lagos (Chile) în arealul provinciilor Osorno și Llanquihue în partea sud estică a Lacului Llanquihue, având în apropiere și Lacul Todos los Santos. Fiind unul dintre vulcanii activi din sudul Anzilor (cu 11 erupții istorice), Orsono este remarcabil prin asemănarea cu Muntele Fuji, zona superioară fiind în întregime acoperită de ghețuri.

Așezat în inima țării, Santiago de Chile, capitală statului Chile este un oraș modern, cu aer european și locul de unde majoritatea călătorilor încep să exploreze Chile. Orașul înființat în 1541 în proximitatea Dealului Huelen (astăzi Cerro Santa Lucia) a avut inițial numele de Santiago de Nueva Extremadura și este o metropolă cu circa 7 milioane de locuitori.Deși numeroasele cutremure au distrus mult din mosternirea colonială, orașul s-a refăcut rapid, iar numeroasele hoteluri și restaurante, muzee și monumente îl fac un loc interesant. De aici poți face excursii de o zi sau două în ținutul vinurilor, la plajă sau în stațiunile de ski. Printre obiectivele care neapărat trebuie vizitate sunt Plaza de Armas – centrul istoric al orașului, Palacio de La Moneda – palatul prezidențial, Museo Chileno de Arte Precolumbina – cel mai impresionant muzeu din Chile, Palacio Cousino, Bario Bellavista sau piață meșteșugărească Feria de Bellavista. Telegondolă și funicularul de pe colină San Cristobel oferă o perspectiva impresionantă asupra orașului.

Puerto Varas cunoscut și că La Ciudad de Las Rosas (Orașul trandafirilor) a fost fondat în 1854 de Vicente Perez Rosales. Orașul este situat în partea de sud a statului Chile în regiunea Los Lagos din nordul Patagoniei. În perioada să de început orașul a fost locuit de numeroși etnici de origine germană, zona fiind renumită și pentru tradițiile sale culturale germane. Aflat la circa 20 km de Puerto Montt, orașul se ridică pe țărmurile Lacului Llanquihe – unul dintre cele mai mari lacuri naturale din Chile, iar Vulcanul Osrono, munții Calbuco și Tronador sunt vizibili din aceste locuri; în apropiere se află și localitățile turistice Puerto Octay, Frutillar și Llanquihue.

 

Situat pe coasta de nord vest sudamericana în nordul statului Chile, limitat la vest de țărmul Pacificului, la nord de Peru și la est de Bolivia și Argentina, Atacama este un deșert de coasta considerat a fi cel mai uscat loc de pe Pământ. Strabatandu-l pe singurul drum asfaltat care îl traversează, Autostrada Pan Americană, nu zărești nici o urmă de verde. Un tărâm pustiu de piatră arsă, grohotis și dune mișcătoare, deșertul se întinde pe 1.000 km de-a lungul țărmului, în nordul statului Chile. Apoi, sub alt nume, continuă încă 2.250 km, atât spre nord, cât și spre sud. La circa 96 km în interiorul continentului, deșertul lasă loc culmilor golașe și bătute de vânt ale Anzilor. Pustiu și tăcut, deșertul nu este însă inert. Acolo unde este nisip, dune unduiesc cât vezi cu ochii, modelate și remodelate de vânt. În zonele stâncoase, vârtejurile de nisip și ploile rare au sculptat colinele, conferindu-le forme line. În lumina înserării, rocile bogate în minerale lucesc în diverse culori: brun, purpuriu, roșu sau verde.

Viña del Mar, sau Vina cum o numesc localnicii, este localizată în partea centrală a zonei de coasta și are o populație de circa 300.000 locuitori, fiind al patrulea oraș că mărime din Chile. Se află la 110 km de capitală Santiago și este una dintre cele mai populare destinații din Chile, fiind ușor accesibilă cu autobuzul din capitală. Trăsătură caracteristică a orașului este plajă arcuită în jurul apelor albastre ale oceanului și este cunoscut drept orașul-grădina al țării, datorită numărului mare de parcuri și șirurile de palmieri care mărginesc bulevardele și aleile.

În episodul de mâine: Vom vizita unul dintre cele mai faimoase hoteluri de lux din Paris. Acesta găzduiește una dintre cele mai emblematice priveliști ale orașului. De pe balconul privat al apartamentului penthouse de la Hotel Georges V, se poate vedea fără obstrucții Turnul Eiffel de peste Sena – ideal pentru ședințe foto sau gesturi romantice. În interiorul apartamentului hotelului, există o multitudine de caracteristici de lux, inclusiv o cadă infinită din marmură. Prețul unei camere începe de la aproximativ 26.500 de dolari pe noapte.