Infofinanciar > Info > Mai mulți bani la pensie! Care este categoria de seniori ce se bucură de dublarea veniturilor
Info

Mai mulți bani la pensie! Care este categoria de seniori ce se bucură de dublarea veniturilor

Mai mulți bani la pensie! Care este categoria de seniori ce se bucură de dublarea veniturilor
sursa foto arhiva companiei

Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) „Alma Mater”, dezvăluie că unii români vor observa o creștere substanțială a pensiilor, inclusiv o dublare pentru anumite categorii.

De asemenea, acesta a subliniat că măsura se adresează în special celor care primesc pensia minimă și au un număr mare de ani de muncă.

„Sunt oameni care au pensia minimă, chiar foarte mulți care au punctaj foarte mic, au număr de puncte puține, mă refer aici la cei până în 1.281 lei. Unii din zona aceasta vor trece în partea cealaltă, vor avea chiar dublare, 100%, pentru că au avut ani mulți de muncă și intervine acea suplimentare pe criterii de stabilitate”, a declarat Hadăr, potrivit Daily Business.

Noua lege a pensiilor

Noua lege a pensiilor introduce punctele de stabilitate, care sunt acordate pentru o vechime în muncă mai mare de 25 de ani. Aceste puncte recompensează stabilitatea și continuitatea în muncă, prin menținerea calității de asigurat la bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform noilor reglementări, se acordă 0,5 puncte pe an pentru perioadele de cotizare între 25 și 30 de ani, 0,75 puncte pe an pentru perioadele de 30-35 de ani, și un punct suplimentar pentru stagiile de cotizare mai lungi de 35 de ani.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare.

Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie prevăzute pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Noua lege prevede, de asemenea, un mecanism de creștere sustenabilă a pensiilor, asigurând stabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii. Acest mecanism este crucial pentru a răspunde nevoilor pensionarilor și pentru a garanta sustenabilitatea sistemului.