Infofinanciar > Esential > Cât te costă (11): La munte, pentru concediul de vară! Ce oferte se găsesc în Brașov
Esential

Cât te costă (11): La munte, pentru concediul de vară! Ce oferte se găsesc în Brașov

Cât te costă (11): La munte, pentru concediul de vară! Ce oferte se găsesc în Brașov
sursă foto: dreamstime

Brașovul este unul dintre cele mai vizitate orașe din România. La 2 ore și jumătate de mers cu mașina de București, orașul atrage anual zeci de mi de turiști din toată țara, dar și din străinătate. Înconjurat de munți, oferă vizitatorilor o gură aer curat, o gamă largă de restaurante, pârtii de schi pe timp de iarnă și un centru vechi frumos conservat. Chiar dacă vorbim despre un oraș de munte, Brașovul este o destinație foarte căutată și pe timpul verii, pentru cei care se mai feresc de căldură. Astfel, cât costă un concediu petrecut la munte, în Brașov?

Pe lângă oraș și frumusețile lui, în județul Brașov se regăesc două stațiuni încărcate de turiști atât iarna, când lumea vine la schi sau alte activități de iarnă, dar și vara, unde este mai răcoare decît în marile orașe, este mai liniștit, iar un concediu în Poiana Brașov sau la Predeal ar putea fi ideal pentru amatorii acestui gen de vacanță.

Cât te costă un concediu în Predeal?

Poate că Predealul nu este la fel de popular ca alte orașe din România, însă la capitolul turism se poziționează foarte bine. Predeal este o destinație turistică mai mică, dar frumoasă, care merită vizitată. Această stațiune de la munte este una dintre principalele atracții turistice din România, vizitat de mii de turiști. Alte destinații turistice sunt situate în jurul orașului și există multe stațiuni și cabane în oraș care sunt perfect înconjurate de munți și văi.

Pentru doi adulți, o noapte de cazare nu este chiar foarte ieftină. Cele mai mici prețuri încep de pe la sumele de 170 – 180 de lei pe noapte, dar pot ajunge lejer și până la valoarea de 500 de lei. Costurile acestea depind foarte mult de condițiile oferite, dacă micul dejun este inclus, apropierea de centru sau alte utilități. Prețurile la mâncare sunt destul de moderate în această stațiune la munte, iar turiștii care vin aici în vacanță se pot bucura lejer de o supă sau o ciorbă în jur de 30 – 40 de lei sau de platouri țărănești ce se găsec la 100 – 120 de lei.

Cât te costă o vacanță la Poiana Brașov?

Poiana Brașov face parte din județul Brașov și este o stațiune de schi foarte populară în țară în rândul amatorilor sporturilor de iarnă. Însă această destinație poate fi un loc foarte bun de petrecut vacanța și vara, unde temperaturile sunt mai moderate, iar atmosfera este mai liniștită. Odată ce iarna a trecut, Poiana Brașov devine o bijuterie verde, plină de oportunități de drumeții pentru iubitorii de aventură. Este un loc minunat pentru un weekend de vacanță, picnic în natură și fotografie în aer liber.

Pentru o noapte de cazare în Poiana Brașov, un cuplu trebuie să scoată din buzunar cel puțin 250 de lei. Într-adevăr, prețurile sunt mai piperate în această stașiune turistică de la munte, dat fiind popularitatea acesteia. Prețurile pot ajunge foarte bine și spre 600 – 650 de lei. Pe partea de mâncare, nu se poate spune că lucrurile se schimbă. Aici, platourile cu mâncare ajung către suma de 200 de lei, iar o ciorbă sau o supă trece de suma de 35 de lei.