Infofinanciar > Info > Cât a încasat statul din partea austriecilor de la OMV Petrom? S-a înregistrat un record al cotizațiilor
Info

Cât a încasat statul din partea austriecilor de la OMV Petrom? S-a înregistrat un record al cotizațiilor

Cât a încasat statul din partea austriecilor de la OMV Petrom? S-a înregistrat un record al cotizațiilor
sursă foto: Profimedia

Reprezentanții companiei petroliere OMV Pertrom au făcut publicele cele mai noi date cu privire la contributivitatea către bugetul de stat. Astfel, pe anul 2022, distribuitorul de carburanți a plătit, prin taxe, contribuții, dividende și impozite, circa 20 de miliarde de lei, ceea ce ar reprezenta o valoare dublă, în comparație cu anul precedent, 2021.

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a continuat să fie, în 2022, cel mai mare contribuabil din economia românească și a asigurat 7% din veniturile fiscale la bugetul de stat consolidat al României.”, au specificat reprezentanții companiei petroliere prin intermediul unui comunicat de presă.

Se mai precizează, de asemenea, faptul că dividendele de bază și speciale, în cazul OMV Petrom, au reprezentat circa 1 miliard de lei, iar impozitele, taxele și contribuțiile directe și indirecte au adus statului român circa 19 miliarde de lei. Dintre acestea, însă, din datele oficiale, reiese faptul că cea mai mare creștere au avut-o impozitele directe, ajungând în 2022 la jumătate din suma totală, adică la 10 miliarde de lei.

O contribuție record

„Am avut contribuții record la bugetul de stat, în anul 2022. Acestea au însumat aproape 20 de miliarde de lei, în timp ce profitul nostru net s-a ridicat la 10 miliarde de lei. Ne-am plătit toate impozitele, taxele și contribuțiile la timp și ne-am conformat în mod voluntar măsurilor luate de Guvernul României pentru compensarea parțială a prețurilor la combustibili”, a declarat Christina Verchere, director general al OMV Petrom.

Omul de afaceri a exprimat și intențiile companiei și pentru anul în curs, intenții din punct de vedere al investițiilor, dar și al furnizării: „Pentru 2023, compania a planificat investiții de 6 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 60% din profitul net obținut în 2022. Suntem o companie românească, cu un rol major în sectorul energetic al țării, furnizând peste o treime din necesarul de gaze naturale, petrol și carburanți și aproximativ 10% din producția de energie electrică”, citează adevarul.ro.

Și profitul a fost unul de top

După cum a specificat Christina Verchere, anul acesta sunt planificate investiții de până la 6 miliarde lei, ceea ce ar reprezenta echivalentul a circa 60% din profitul net obținut în 2022. Și acesta, în cele din urmă, potrivit datelor oficiale, a fost unul record în ceea ce privește activitatea companiei în țara noastră.

La începutul lunii februarie, reprezentanții OMV Petrom au prezentat public rezultatele pentru anul 2022 și au specificat faptul că au obținut un profit net de până la 3,6 ori mai mare față de anul precedent, dar și  – 2,1 miliarde euro, aproximativ 10 miliarde de euro. „Profitul net al OMV Petrom a fost de 10 miliarde de lei, în timp ce contribuția la bugetul de stat, prin taxe și dividende, a atins un nivel record de 20 miliarde de lei. Creșterea taxelor a fost determinată, în principal, de impozitele și contribuțiile specifice industriei, totalizând peste 7 miliarde de lei”, a precizat la momentul respectiv CEO-ul Christina Verchere.