Infofinanciar > Info > Casa Națională de Pensii a înregistrat erori în recalcularea pensiilor. Care sunt seniorii cu venituri mai mici
Info

Casa Națională de Pensii a înregistrat erori în recalcularea pensiilor. Care sunt seniorii cu venituri mai mici

Casa Națională de Pensii a înregistrat erori în recalcularea pensiilor. Care sunt seniorii cu venituri mai mici
Sursă foto: arhivă

Oficialii Caselor Naționale de Pensii admit mari probleme în recalcularea veniturilor cetățenilor în vârstă. Astfel, undeva la 4.000.000 de pensionari au beneficiat de o pensie majorată.

Cu toate că angajații Caselor de Pensii sunt destul de numeroși, volumul mare de muncă din ultima perioadă pare că i-a epuizat. Cu toate acestea, există două categorii de pensionari aflați în situații mai delicate.

Erori în recalcularea pensiilor

O primă categorie este reprezentată de seniorii care nu au primit prima tranșă din pensie. Cu toate că aceștia au depus dosarele de pensie în urmă cu mai multe luni, pensionarii încă nu au beneficiat de prima tranșă.

De asemenea, dacă dosarele de pensionare au fost depuse înainte de 1 septembrie, prima pensie va veni nerecalculată. Astfel, după ce primesc decizia cu recalcularea pensiei, seniorii aflați în această situație vor beneficia de noile venituri. Cu toate acestea, procesul poate să dureze și câteva luni de zile.

O a doua categorie de pensionari aflați în situații delicate sunt cei „cu probleme”. Este vorba despre un număr destul de numeros de seniori care fac parte din această categorie. Astfel, undeva între 100.000 și 200.000 încă nu au primit deciziile de recalculare. Acest lucru s-a întâmplat chiar dacă pensionarii au ieșit la pensie cu ani de zile în urmă.

Ca urmare, în lipsa acestei decizii de recalculare, vârstnici beneficiază în continuare de vechile venituri. Astfel, dacă un pensionar avea undeva la 2.500 de lei pensie în august, seniorul va beneficia tot de cei 2.500 de lei.

Pensii înghețate pentru mii de seniori

Chiar dacă pe formularul de recalculare figurează o sumă de bani mai mare, în lipsa deciziei de recalculare, pensionarii vor primi în continuare vechea pensie. Astfel, abia după ce Casele de Pensii le vor înmâna aceste decizii, seniorii se vor putea bucura de noile pensii mărite.

Un lucru foarte important de menționat este că, ulterior, toți pensionarii vor primi toate diferențele de pensii. În județul Alba sunt în prezent aproximativ 80.000 de pensionari. Astfel, șeful Casei de Pensii Alb a recunoscut că au existat undeva la 5.000 de pensii greșit recalculate. Ca urmare, aceste cazuri puteau ajunge cu ușurință în instanță.

„În judetul Alba, la fel ca în toata țara, mai sunt pensionari care au decizii primite, dar fără a avea și plata făcută conform deciziilor, la fel cum există și persoane cărora li s-au făcut plați fără a primi decizii. Vreau să precizez că, toate aceste situații vor fi reglementate. În prezent, emitem decizii de recalculare pentru persoanele care nu au primit inițial aceste decizii, datorită unor erori apărute la prelucrarea datelor sau din cauza unor lucrări curente care au generat revizuirea deciziei de recalculare deja primită, pentru actualizarea pensiei cuvenite”, a precizat șeful Casei de Pensii Alba, potrivit newsweek.