Categories: Esential

Care este importanța agriculturii în economia Qatarului? Trecerea de la hobby la un sector în plină ascensiune

Economia Qatarului este într-o continuă dezvoltare, fiind una dintre cele mai puternice economii mondiale. Statul din Orientul Mijlociu are mari resurse de petrol și gaze naturale, pe care se și clădește, însă nu trebuie ignorat nici sectorul agricol, mai ales că acesta se dezvoltă îtr-o zonă cu condiții precare.

Chiar dacă petrolul și gazele au o importanță aparte în ceea ce privește economia Qatarului, nici agricultura din această zonă nu ar trebui neglijată deoarece este în creștere, în special din cauza majorării cererii de alimente. Lipsa de terenuri fertile și de apă impun limitări în ceea ce privește sectorul agricol, mai ales că o bună parte din alimentele statului trebuie importate.

Ce a dus la dezvoltarea agriculturii din Qatar?

Creșterea cererii de alimente s-a produs din cauza măririi numărului de oameni ce locuiesc în Qatar și a inițiativelor susținute de guvern. Principalul scop al acestora este îmbunătățirea securității alimentare în țară.

Aceștia sunt factorii care au contribuit la extinderea sectorului agricol. De asemenea, au fost și alte momente importante în sectorul agricol precum introducerea legii privind parteneriatul public-privat, canalele de distribuție cu ghișeu unic și sprijinul financiar pentru a încuraja în continuare producția locală.

În ciuda climatului secetos din Qatar, țara a adoptat și utilizat pe scară largă tehnologii durabile și inteligente, inclusiv sisteme de irigații automatizate, hidroponie și acvariene, pentru a îmbunătăți calitatea și cantitatea de fructe și legume. De asemenea, și producția de carne, cereale și lapte, a început să crească până la sfârșitul secolului al XX-lea.

Unde se situează agricultura pentru economia Qatarului?

Începând cu anii 1970, Qatar și-a bazat aproape în întregime creșterea economică pe exploatarea resurselor din sectorul hidrocarburilor. Atunci, agricultura era considerată mai mult doar un ”hobby” decât o activitate economică importantă, cum este văzută în cadrul altor economii mondiale.

Adevăratul motor al schimbării care afectează sectorul agricol din Qatar este chestiunea securității alimentare, după embargoul din 2017. Acesta a fost impus de către unele state din Orientul Mijlociu, care au făcut guvernul din Qatar să conștientizeze, în mod critic, faptul că nu se poate baza pe alte țări pentru a-și asigura coșul de alimente. Astfel, s-a subliniat necesitatea de a produce în țară.

Factorul care a împiedicat cel mai mult dezvoltarea sistemelor agricole și horticole productive în trecut a fost indisponibilitatea terenurilor din cauza solurilor. Aceasta este o consecință a climatului aspru al Qatarului. Statul se află într-o zonă aridă caldă, caracterizată prin precipitații rare, temperaturi ridicate în timpul verii și o umiditate ridicată la sfârșitul lunilor de vară. Aceste lucruri fac extrem de dificilă munca în aer liber.

De menționat este și faptul că radiațiile solare foarte mari, vânturile puternice și disponibilitatea limitată de apă dulce pentru irigații determină dependența de apa subterană extrasă și desalinizată sau de apa de mare desalinizată.

Importurile, o variantă când agricultura nu dă roade

Din cauza resurselor limitate și a climatului aspru din Qatar, acesta a importat în mod tradițional mai mult de 90% din necesarul de alimente din peste 100 de țări, cum ar fi Țările de Jos, Kenya, Africa de Sud, Noua Zeelandă, India etc.

Țara vizează autosuficiența în ceea ce privește produsele agricole prin încurajarea fermierilor săi să adopte tehnici agricole avansate. În comparație, segmentul legumelor din țară este foarte puternic. Roșiile, dovleacul, vinetele, varza, castraveții, ceapa și conopida sunt cele mai cultivate legume din Qatar.

Statul din Orientul Mijlociu mereu a fost mai problematic din punctul de vedere al securității alimentare. Astfel, a instituit în 2008 un Program Național de securitate națională pentru a reduce dependența statului de importurile de alimente prin autosuficiență și producție internă.

Cum va arăta agricultura în 2023?

Se preconizează că piața agricolă din Qatar va înregistra o rată de creștere anuală compusă de 6,3% în perioada de prognoză.

Potrivit Qatar News Agency, Ministerul Municipalității a menționat că statul din Golf a atins mai multe dintre obiectivele politicii sale de securitate alimentară în 2021. Acest lucru s-a produs din cauza faptului că producția locală de legume a crescut de la aproximativ 66.000 de tone la peste 103.000 de tone, lucru ce a dus totodată la o rată de autosuficiență de 41%. Până la finalul anului 2023, se anticipează că gradul de autosuficiență vegetală locală va fi de 70%. În prezent, curmalele locale sunt în proporție de 86%, iar pe viitor se așteaptă o creștere de până la 95%.

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

Când se împart tichetele? Statul dă până la 1.600 de lei

În anul 2024, conform programului, anumiți români vor primi din partea Guvernului suma de 1.600…

8 ore ago

Calendarul va fi respectat cu strictețe! Pensiile ajung înainte de Paște

Anterior, de pe urma minivacanței de 1 Mai și Paște, exista temerea că pensiile vor…

8 ore ago

Crește salariul minim! Guvernul anunță data exactă

Coaliția de guvernare PSD - PNL are de gând să majoreze salariul minim din România,…

8 ore ago

Microîntreprinderile pot obține până la 200 de mii de euro! Perioada de depunere a dosarelor

Microîntreprinderile din județul Galați pot acum accesa fonduri europene nerambursabile, odată cu publicarea Ghidului solicitantului…

9 ore ago

Bonuri de masă în valoare de 280 de lei și o zi liberă! Cine are aceste avantaje

Donarea de sânge este un gest de generozitate care poate salva vieți. Cei care donează…

9 ore ago

Ce să faci și ce să nu faci de Florii? Tradiții ce aduc noroc pe viitor

Duminică, 28 aprilie, românii ortodoxi sărbătoresc Floriile, duminica de dinainte de Paște. Iar pentru această…

9 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.