Infofinanciar > Esential > Capital „Excelență în Management”. Ivana Martinakova și echipa dm drogherie au obținut o creștere de 58% a cifrei de afaceri
Esential

Capital „Excelență în Management”. Ivana Martinakova și echipa dm drogherie au obținut o creștere de 58% a cifrei de afaceri

Capital „Excelență în Management”. Ivana Martinakova și echipa dm drogherie au obținut o creștere de 58% a cifrei de afaceri
sursă foto: arhiva companiei

Reprezentanții companiei dm drogerie markt au raportat pentru anul financiar încheiat la 30 septembrie 2023 o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de lei. Iar aceste cifre reprezintă o creștere de peste 58% față de anul precedent. Pentru rezultatele obținute în afaceri, Ivana Martinakova, CEO-ul companiei, primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru creștere semnificativă a cifrei de afaceri” în cadrul Galei „Excelență în Management”.

„Acest premiu este o recunoaștere pentru frumoasa comunitate de lucru dezvoltată în cadrul companiei dm România. Angajamentul și pasiunea își spun cuvântul la noi în echipă. Pe lângă creșterea cifrei de afaceri în 2023 cu peste 58% față de anul financiar precedent, promitem să le oferim clienților noștri experiențe la cea mai înaltă calitate pentru serviciile oferite. Vă invităm să ținem aproape și să fiți alături de noi, căci pregătim noi proiecte, multe dintre ele pe partea de beauty”, spune Nicoleta Lulea, Manager zonal vânzări dm drogherie mrkt pe scena Premiilor Capital.

dm drogherie mrkt, un an de online

La început de 2024, compania, prezentă în România de 16 ani, împlinește și un an de la lansarea magazinului online. La nivel de buget, pentru anul în curs, s-au alocat peste 100 milioane lei dedicați dezvoltării caracterului sustenabil al rețelei de magazine, dar și a centrului de distribuție și a sediului central.

Tot la început de 2024, reprezentanții dm drogerie markt anunțau redeschiderea magazinului din Promenada Mall din București. De asemenea, echipa din cadrul companiei au declarat la final de februarie că lanțul de drogherii se pregătește pentru anul 2024 să deschidă încă 14 magazine noi. Iar această investiție se ridică la suma de 100 de milioane de lei.

Ivana Martinakova, un manager cu perspective

Compania din România este condusă de către Ivana Martinakova, o cetățeană slovacă ce a ajuns pentru prima dată în anul 2016 când s-a stabilit în Timișoara, într-un oraș aproape de casă. Tot în acel an, Ivana Martinakova a ajuns și la cârma operaţiunilor locale ale companiei dm drogerie markt. Însă în cadrul companiei se află de 18 ani. Iar sub conducerea sa s-a lansat magazinul online dm.ro, mișcare ce s-a dovedit în acest an care a trecut o adevărată reușită.

Ivana Martinakova este de părere că feminitatea reprezintă foarte multă putere și afacerile, această pseudo-lume a bărbaților, nu ar trebui să reprezinte un tărâm necunoscut, ba din contră. Prin strategiile adoptate, prin deciziile luate, Ivana Martinakova a ajuns ca în 2024 să fie una dintre cele mai cunoscute și apreciate femei din mediul de afaceri românesc.

Cu aceasta la conducerea companiei din țara noastră, magazinul online dm, dar și aplicația „dm-ul meu” disponibilă pe telefoanele mobile au venit la pachet cu rezultate pozitive. Clienții drogheriei găsesc pe această platformă online peste 12.000 de articole care sunt și prezente fizic în drogheriile dm. Conform datelor oferite de reprezentanții companiei, în cazul primului an, online shop-ul dm a înregistrat peste 7 milioane de vizite și peste 350 mii de clienți înregistrați. Acestora le-au fost livrate un număr de peste 1.500.000 de articole.

dm drogerie markt și implicațiile sociale

În luna aprilie a acestui an, s-a dat startul unei noi ediții a campaniei „Dințișorii Veseli”, o mișcare socială realizată de către echipa de la dm drogherie markt în colaborare cu cei de la Colgate-Palmolive România. Este vorba despre o campanie prin intermediul căreia copiii din mediul rural sunt încurajați și învățați, prin metode adaptate vârstei lor, să adopte o igienă corespunzătoare care să-i ajute la întreținerea sănătății dinților.

De-a lungul campaniei „Dințișorii Veseli”, foarte multe grădinițe au pimit cu căldură echipa de specialiști în igienă orală. Aproximativ 500 de copii au beneficiat prin această campanie de sesiuni interactive și educative. Au fost ajutați să învețe importanța îngrijirii zilnice a dinților într-un mod distractiv și captivant. Pentru echipa dm drogerie markt, contribuția semnificativă la o societate sustenabilă reprezintă un factor important. Accentul este pus pe consolidarea familiilor, nevoile copiilor și adolescenților, protejarea naturii și menținerea sănătății.

Compania dm drogerie markt a fost înființată în anul 1973 în Germania. De atunci, s-a produs și extinderea în 14 țări: Austria, România, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Conform cifrelor de la finalul lui 2023, compania mare are peste 3.800 de magazine și 66.000 de angajați în Europa. Înn țara noastră, dm drogerie markt are peste 15 ani vechime, vreme în care evoluția a fost una constantă.

Gala Capital „Excelență în management”

Managerii de succes ai României au fost premiați de către Revista Capital în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. Evenimentul s-a desfășurat în ziua de marți, 23 aprilie, de la ora 19:00 la ONE Club București. Prezente au fost personalități din mediul de business, antreprenoriat, politic, cultural, medical, social, sportiv și mass-media.

Gala Capital Excelența în Management se numără printre evenimentele de tradiție organizate în fiecare an de revista Capital. Încă din 2015, revista Capital premiază în cadrul acestui eveniment performanțele managerilor din companii de renume ce activează pe piața din România, indiferent din industria din care fac parte sau de departamentul pe care îl conduc.

Întreg evenimentul poate fi vizionat aici.