Infofinanciar > Info > Canicula se întoarce! Se va trece de pragul de 35 de grade
Info

Canicula se întoarce! Se va trece de pragul de 35 de grade

Canicula se întoarce! Se va trece de pragul de 35 de grade
sursă foto: arhiva companiei

Conform meteorologilor, vremea pentru perioada următoare va fi din ce în ce mai călduroasă. Iar acest fenomen se va observa de la o zi la alta, căci temperaturile vor crește treptat, iar asta se va întâmpla în cea mai mare parte a României.

De asemenea, potrivit prognozei, în țară se vor înregistra chiar și nopți tropicale. Cu mai multe detalii a venit directoarea generală a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu în cadrul unei emisiuni televizate.

Oficialul de la ANM a vorbit, astfel, despre revenirea caniculei : „De la sfârșitul acestei săptămâni, chiar și de mâine, valorile de temperaturi vor crește față de cele consemnate în ultimele 24-48 de ore”.

„Mâine contăm deja pe valori de până la 33 de grade, mai ales în partea de sud și vest, valori ce pot caracteriza o vreme călduroasă. Sâmbătă ne apropiem de pragul unei zile de caniculă, în special în vestul, sud-vestul țării, iar duminică depășim 35 de grade Celsius”, explică Elena Mateescu citată de b1tv.ro.