Infofinanciar > Info > Când vine vacanța de toamnă. Elevii scapă de școală o săptămână
Info

Când vine vacanța de toamnă. Elevii scapă de școală o săptămână

cand-vine-vacanta-toamna
Sursa foto: observatorulph.ro

Nici nu a început bine anul școlar 2023-2024, că părinții, dar mai ales elevii, își fac planuri pentru când vine vacanța de toamnă.

Anul școlar 2023-2024 a început pe 11 septembrie și, ca și anul trecut, este împărțit în cinci module de cursuri. Ca urmare, anul acesta elevii vor beneficia și de cinci vacanțe. Una dintre acesta va fi însă „mobilă”, data ei stabilindu-se de fiecare inspectorat școlar județean. Când vine însă vacanța de toamnă?

Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, prima vacanță a elevilor va fi în perioada 28 octombrie – 5 noiembrie 2023. Astfel, timp de o săptămână, elevii din toate ciclurile școlare vor fi liberi. Per total, dacă adunăm și weekendurile, copii vor beneficia de nouă zile libere.

Când sunt planificate celelalte vacanțe

Modulul al II-lea al anului școlar 2023-2024 va începe pe 6 noiembrie și va dura până pe 22 decembrie. Modulul al III-lea va începe din 8 ianuarie 2024 și se va sfârși pe 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024.

După caz, al patrulea modul va începe din 19 februarie 2024 și va ține până pe 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene. Ultimul modul, al V-lea, va începe din 22 aprilie 2024 și se va sfârși pe 21 iunie 2024. Aceasta este și data de terminare a anului școlar 2023-2024.

Prin urmare, prima perioadă de vacanță este: 28 octombrie 2023 (sâmbătă) până la 5 noiembrie 2023 (duminică).

Cea de a doua perioadă: de la 23 decembrie 2023 (sâmbătă) până la 7 ianuarie 2024 (duminică).

A treia vacanță este de o săptămână. Data ei de începere va fi stabilită de inspectoratele școlare județene și al municipiului București. Dar va trebui planificată în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

A patra perioadă începe de la 27 aprilie 2024 (sâmbătă) și ținte până la 7 mai 2024 (marți).

A cincea vacanță, de vară, începe de la 22 iunie 2024 (sâmbătă) și se termină pe 8 septembrie 2024 (duminică).

Care sunt excepțiile prevăzute

Conform structurii prevăzute de Ministerul Educației, există mai multe excepții pe durata anului școlar pentru anumite clase.

Astfel, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar se termină la data de 7 iunie 2024.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar se încheie la data de 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (cu excepția claselor menționate mai sus) , anul școlar se încheie la data de 28 iunie 2024. La fel și pentru clasele din învățământul profesional.

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este stabilită conform planurilor-cadru de învățământ în vigoare.

Totodată, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023 până la 26 aprilie 2024. Durata lor este de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Ele pot fi însă amplasate, în funcție de decizia școlii, în module diferite. Programe implică și activități practice pentru anumite categorii de clase, conform protv.ro.