Infofinanciar > Info > Când începe cea mai așteptată vacanță din anul școlar! Ce activități pot face cei mici pentru a se bucura din plin de vară
Info

Când începe cea mai așteptată vacanță din anul școlar! Ce activități pot face cei mici pentru a se bucura din plin de vară

Când începe cea mai așteptată vacanță din anul școlar! Ce activități pot face cei mici pentru a se bucura din plin de vară
Sursa foto: observatorulph.ro

Elevii așteaptă cu nerăbdare cea mai lungă vacanță din întregimea anului școlar, și anume vacanța de vară. Vacanța care delimitează sfârșitul unui an școlar și începutul altuia este cea mai lungă și așteptată de copiii de toate vârstele, pentru că pentru trei luni de zile nu mai trebuie să își facă griji despre lecții și teme și lucrări de control. 

Vacanța de vară de anul acesta va fi a cincea vacanță din anul școlar 2022 – 2023, și este programată să înceapă în luna iunie, pe data de 16. Astfel, data de 16 iunie este înscrisă ca fiind ultima zi de cursuri din anul școlar, și ziua din care se pot bucura toți elevii de o vacanță bine meritată. Există însă și excepții de la această regulă, unii elevi luând vacanță mai devreme, sa chiar mai târziu față de data înscrisă în calendarul anului școlar 2022 – 2023. 

Cine ia vacanța mai devreme și mai târziu 

Elevii și liceeni din an terminal sunt cei care se pot bucura de vacanță cu câteva săptămâni mai devreme, depinzând de caz. Elevii din clasele terminale de la licee vor lua vacanță cu două săptămâni înainte de finalizarea cursurilor, pe data de 2 iunie, iar elevii din clasele a VIII-a vor lua vacanță pe data de 9 iunie, cu doar o săptămâna mai devreme. 

Aceste categorii de elevi beneficiază de câteva săptămâni în plus de vacanță deoarece au nevoie de timp pentru a se perfecționa înainte de a da examenele finale, precum evaluarea națională pentru elevii claselor a VIII-a. Și Bacalaureatul pentru elevii claselor a XII-a. Examenul de Evaluare Națională pentru elevii claselor a VIII-a va începe pe data de 19 iunie, și va consta în două probe scrise, iar examenul de Bacalaureat se va desfășura în intervalul 12 – 29 iunie. 

Însă excepțiile nu se opresc aici, elevii care fac parte din clasele din filiera tehnologică, din păcate, vor lua vacanța de vară mai târziu față de restul colegilor lor, mai exact cu o săptămâna mai târziu, pe data de 23 iunie. 

Activitățile care le fac vacanța mai frumoasă copiilor 

Vacanțele școlare reprezintă o oportunitate pentru fiecare părinte de a-și încuraja copilul să încerce o noua activitate sau să dezvolte un nou hobby, deoarece au mai mult timp pentru distracție în cele trei luni de vacanță. Cei mici pot folosi oportunitatea tipului liber pentru a învăța un nou sport, precum înot, handbal, baschet, fotbal sau bedminton, sau chiar ceva mai simplu, precum mersul pe bicicletă sau pe role, potrivit Libertatea

Dacă știu deja să face acest lucru, o activitate plăcute pentru cei mici și cei mari de-o potrivă poate fi o plimbare cu bicicleta sau rolele prin parc, sau chiar pe trasee montane, pentru a lua o gură de aer curat, și pentru a se relaxa alături de părinți. Plimbarea în natura este și ea o modalitate perfectă pentru a-ți consuma energia într-o zi caniculară de vară, și această activitate poate fi urmată de un picnic în pădure sau chiar campat pe timpul nopții cu cortul. În vacanța de vară propuneți-vă să petreceți două zile în natură, cu cortul, și să vă bucurați de un foc de tabără făcut în locurile special amenajate.