O nouă ediție a podcastului „Esențial” a fost difuzată recent pe canalul de YouTube „Hai România”, aducând în prim-plan o discuție captivantă despre politica românească. Invitatul special al acestei ediții a fost sociologul Bruno Ștefan, unul dintre cei mai avizați experți în domeniu, capabil să ofere o perspectivă clară și bine argumentată asupra scenei politice din România și din afara ei. De-a lungul carierei sale, specialistul a colaborat cu majoritatea liderilor politici importanți de după Revoluție, având astfel o înțelegere profundă a dinamicii puterii. Conversația, moderată de Sorin Andreiana, redactor-șef al Revistei Capital, s-a concentrat pe realizarea unui portret detaliat al celor care au deținut funcția de președinte al României, analizându-le atât stilul de conducere, cât și impactul asupra societății și evoluției țării.
Expertul a venit cu detalii importante despre mandatele unor importanți lideri politici români. De asemenea, acesta a oferit o perspectivă cu privire la punctele tari și punctele slabe ale fiecăruia, de la Emil Constantinescu și până la Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, o forță incredibilă
Bruno Ștefan a lucrat cu majoritatea președinților din 1990 până în prezent, dar și cu alte imagini importante din lumea politică, de la premieri la miniștri sau senatori. În cadrul podcastului, specialistul a realizat un portret al unor șefi de stat, acesta punând accent pe punctele tari și punctele slabe.
Potrivit sociologului, Iohannis a fost unul dintre cei mai puternici lideri pe care i-a avut România din punct de vedere al puterii manifestate asupra clasei politice. „Iohannis a avut o forță interioară și o capacitate de a opri conflictele incredibilă, până când ele l-au terminat la sfârșit. A stăpânit bine jocul care era foarte tensionat de dinainte de către Traian Băsescu. Deși a extras din politică pe mai toți, nu s-au aliat cât să-i ia gâtul cu zgomot. A fost poate cel mai puternic președinte pe care l-am avut.
Avea o putere internă venită din structura lui ca om. Niciun alt președinte nu a ras toată clasa politică sau atât de mulți din clasa politică cât a înlăturat el în 10 ani. Acum este altă clasă politică, nu neapărat mai bună după mine, dar era un fenomen, a existat și o corupție destul de mare, trebuia să-i măture. Punctul său slab este că a dat la o parte niște oameni și a pus niște trepăduși de doi lei. Nu sunt lideri valoroși care au crescut în umbra lui. N-a crescut Ciucă, n-a crescut Ciolacu, nu au crescut lideri care să fie măreți, care să se țină picioarele lor. Nu a lăsat o moștenire. Traian Băsescu a creat lideri. Klaus Iohannis n-a lăsat nimic în urma lui”, a explicat specialistul.
Traian Băsescu, președintele oamenilor
Sociologul a explicat că Traian Băsescu a fost președintele oamenilor. Acesta avea a iubire naturală față de țară și față de popor. Acest spirit al său putea fi observat la fiecare apariție în spațiul public, dar și în spatele camerelor. „Traian Băsescu era foarte apropiat de oameni. Iubea oamenii, îi plăcea să iasă în stradă numai să întâlnească un om și să audă părerile. Se hrănea din oameni. Participa la focus grupuri, stătea în spate și după care intra în sală să stea de vorbă cu oamenii pe care îi vedea acolo, doar din plăcerea de a interacționa. Puțini oameni au capacitatea asta de a iubi străini, adică de a-și iubi propriul popor. Îi îmbrățișa, nu fariseic, ci real. Este o dragoste cu care probabil te naști sau pe care a învățat-o”, a spus Bruno Ștefan.
Potențial neatins
La nivel de puncte slabe, Traian Băsescu nu și-a atins potențialul din punct de vedere al politicii externe. „Punctul slab al lui Băsescu a fost centrarea pe politica internă, care l-a făcut să nu aibă forță în politica externă. Îmi amintesc de o umilință, nu mai știu pe ce aeroport, era și Merkel și nu mai știu cine. El le vorbea de Moldova și s-au întors cu spatele, îți venea să plângi. Eu n-am cunoscut un președinte care să iubească Moldova și pe moldoveni cu atâta patos și să facă lobby pentru Moldova (n.r. Republica Moldova). Atitudinea celorlalți (n.r. lideri mondiali) era degradantă și umilitoare, dar el tot nu se lăsa.
Eu cred că, dacă nu și-ar fi consumat atâta energie în politica internă în atâtea conflicte și atâtea bătălii pe care le-a adus și s-ar fi focalizat pe relațiile externe, probabil că unirea s-ar fi făcut până acum. Putea și își dorea să facă unirea. N-a putut pentru că forța lui externă a fost micuță din cauza atitudinii politicienilor din afara despre el, cu trecutul de securist, și nici nu era prea cunoscut”, explică sociologul.
Ion Iliescu, un expert în diplomație
Mandatul lui Ion Iliescu a fost umbrit de crimele realizate în cadrul Mineriadelor. Totuși, acesta a făcut multe lucruri pentru România, de la integrarea în NATO la apropierea de SUA. „Ion Iliescu avea viclenie, diplomație și maniere. Încerca să curteze opoziția ca să aibă cumva liniște și armonie după Mineriade și după agresiunile despre care a înțeles cât de rele au fost. Imediat după Mineriadele din 91 a avut o altă atitudine, mai diplomată și mai curtenitoare față de intelectuali.
Îl durea să fie numit criminal, omul rușilor, cârpă kaghebistă și toate celelalte. Voia să aibă parte de un mandat liniștit și să nu fie atât de urât de oameni. Eu cred că l-a durut ura care s-a născut împotriva lui. În mandatul lui ne-am integrat în NATO, el a fost cel care a făcut Pactul de la Snagov. Tot el a fost cel care l-a deconspirat pe șeful CIA pe Europa de Est, Harold James Nicholson, care era agent dublu. În felul acesta, el este cel care cumva i-a adus pe americani mai aproape de noi și i-a îndepărtat puțin pe ruși”, a povestit Bruno Ștefan.
„Punctul lui slab a ținut de crimele de le Mineriade, sunt de neiertat. Avea nevoie să fie iertat, parcă cerșea iertarea pentru acele crime. Lucrul acesta l-am văzut într-o discuție a lui cu niște profesori mari, care îl priveau așa cu dispreț. Parcă voia să-și caute o justificare a acelor crime, o iertare”, a adăugat sociologul.
Emil Constantinescu, o emblemă a eleganței
În cazul lui Emil Constantinescu vorbim de eleganță. Acesta s-a remarcat prin diplomația sa din cadrul carierei politice. „Emil Constantinescu era un om manierat, elegant și distins. N-am auzit nici măcar o dată o înjurătură, un cuvânt urât. Nu am văzut o lipsă de maniere. Era un profesor desăvârșit, un om ferm în ideile lui. Dar diplomația și decența și chestia asta cu toleranța didactică l-au făcut să accepte și o serie de politicienii de pe lângă el. Aceștia au început să facă tot felul de șmecherii atunci când au văzut că barca se scufundă. Trebuia să fie mai ferm spre sfârșitul mandatului, prea s-a prăbușit și s-a lăsat cu învins de jocurile unor amici.
A trebuit să-l impună pe Mugur Isărescu, nu a avut încotro. El a vrut dinainte să-l pună pe unul din frații Dimitriu. Isărescu a fost doar un compromis. El a avut un alt proiect de țară pe care nu și l-a putut realiza și a suferit. Dacă ar fi reușit să-l impună pe Dimitriu, PNȚ-ul ar fi fost salvat. El, impunându-l pe Isărescu, știa că omoară PNȚ și că se scufundă și pune capacul întregului lui mandat. Dar, știa că în felul acesta salvează țara din punct de vedere economic.
Noi eram într-o criză financiară cutremurătoare din punct de vedere geopolitic. Exista riscul de a fi ruptă țara în două. În acel moment, după mine, a apărat țara cu forță, știind că își distruge toată imaginea, dar pentru mine a fost erou. Punctul slab este că nu a putut să controleze un partid care trebuia să fie al lui”, a spus Bruno Ștefan.
Întregul podcast poate fi urmărit AICI .
