Categories: Lumea la zi

Boris Johnson, la un pas de demitere! Cine i-ar putea lua locul

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, o să se confrunte în această seara cu o moțiune de cenzură care reprezintă urmarea scandalului „partygate”. Mai precis, este vorba despre petrecerile care au avut loc, inclusiv în reședința oficială, în timpul în care restricțiile pandemice erau în vigoare.

În cazul în care Boris Johnson este demis, o să fie nevoie de un nou lider. Mai multe persoane din lumea politică londoneză spuneau că orice persoană din Partidul Conservator poate să fie un premier mai bun. Pubicația Reuters a realizat o listă cu posibilii succesori ai lui Boris Johnson, în cazul în care va fi înlăturat.

Cine îi poate lua locul lui Boris Johnson

Aceste dezbateri ar trebui să aibă loc între orele 18 și 20, apoi urmează votul. Primul candidat este Liz Truss, ministrul britanic de Externe. Aceasta s-a făcut remarcată chiar și pe plan internațional, fiind extrem de activă în susținerea Ucrainei. În rândul preferințelor pe care le-au exprimat cei din Partidul Conservartor, Truss este cap de listă. Aceasta a făcut o campanie pentru Brexit și, în 2021, a fost numită negociator șef cu Uniunea Europeană. Deși este considerată favorit pentru a prelua funcția lui Boris Johnson, Truss a spus că îl susține în totalite și i-a îndemnat pe colegii ei să facă același lucru.

Jeremy Hunt este următoarea propunere în top. Fostul ministru de Externe are 55 de ani și, la competiția internă din 2019, s-a clasat pe locul doi, sub Boris Johnson. Conform publicației citate mai sus, acesta ar oferi o conducere „mai serioasă” dar și mai puțin controversată. La începutul acestui an, Hunt a spus că nu a renunțat complet la dorința lui de a deveni premier.

Ministrul Finanțelor din Marea Britanie, Rishi Sunak, a fost până anul trecut principalul favorit. A primit felicitări pentru pachetul de măsuri economice din timpul pandemiei, prevederi care includeau salvarea joburilor și stoparea unei creșteri extrem de mare a șomajului. Ca puncte vulnerabile, acesta a fost amendat pentru că nu a respecat măsurile antiCovid, dar și statutul fiscal al fostei sale soții, care are privilegiul de a fi scutită de taxe, nefiind domiciliată în Marea Britanie.

Ministrul Educației din prezent, Nadhim Zahawi, este un alt nume de pe această listă. Acesta a impresionat publicul ca ministru care a avut în grijă campania de vaccinare, la momentul în care in Marea Britanie exista una dintre cele mai rate de vaccinare antiCovid din întreaga lume. Nadhim Zahawi este un persoană aparte datorită poveștii sale de viață. Aceasta a venit în Marea Britanie încă de când era copil, în calitate de refugiat din Irak.

Ultimul dintre posibilii succesori este Penny Mordaunt. Aceasta a fost ministru al Apărării, însă a fost demisă de premierul încă în funcție pentru faptul că l-a susținut pe Jeremy Hunt, contracandidatul lui Boris Johnson. În prezent, aceasta este adjunct la Ministerul Comerțului și recent, a catalogat atitudinea lui Boris Johnson ca fiind „rușionasă”.

Razvan Greu

Student în primul an la masteratul la Modele de Comunicare și Relații Publice. Sunt în acest domeniu de puțin timp, de vreo 3 luni mai precis, dar mă văd destul de mult activând în această zonă. Sunt pasionat de sport, muzică, scris și încerc să învăț lucruri noi.

Recent Posts

Ce trebuie să știe românii care au panouri fotovoltaice pe casă. Cerințe suplimentare pentru legalitate în România

În România, peste 100.000 de români au panouri fotovoltaice instalate pe casă. Aceștia vor fi…

4 minute ago

Scad prețurile la pompă. Cât a ajuns să coste un litru de benzină

După luni de creșteri continue, prețurile carburanților încep să dea înapoi. Joi, 16 mai, au…

15 minute ago

Datoria țării a depășit 50%. Salariile ar putea fi înghețate

Datoria publică a depăși deja pragul 50%. Asta înseamnă că guvernul va trebui să ia…

25 de minute ago

Vine vara, în sfârșit! Directorul ANM: ”Temperaturile vor fi în creștere”

Directorul ANM, Elena Mateescu, a transmis că temperaturile vor crește, iar de săptămâna viitoare vom…

33 de minute ago

O turmă de bizoni ar putea ajuta la stocarea unui echivalent de CO2 produs de aproape 2 milioane de mașini

O turmă de 170 de bizoni reintroduși în munții Țarcu din România ar putea contribui…

45 de minute ago

Inflația din SUA se atenuează. Prețurile de bază înregistrează cea mai mică creștere din 2021 încoace

Inflația din SUA a scăzut ușor în aprilie. A oferit o ușurare investitorilor și Rezervei…

54 de minute ago

This website uses cookies.