Infofinanciar > Info > Bani în plus pentru români! Autoritătile vor oferi un bonus de 2.500 de lei
Info

Bani în plus pentru români! Autoritătile vor oferi un bonus de 2.500 de lei

bani sursa foto Economica net
Credit imagine: Economica.net

Elevii din Vâlcea care au reușit să promoveze examenele naționale din acest an cu nota 10 au primit o veste bună. Autoritățile locale au anunțat faptul că eminenții vor primii o recompensă pentru interesul acordat în valoare de 2.500 de lei.

Efortul elevilor atât din Vâlcea, cât și din restul țării va fi răsplătit cu bani din partea statului. Cei din Vâlcea vor primi și din partea autoritătilor locale câte 2.500 de lei pentru efortul depus în cadrul examenelor naționale.

18 elevi premiați

14 elevi au obținut media generală 10 la Bacalaureat, iar 4 elevi la Evaluarea Naţională.

Premierea lor va avea loc în cadrul unui eveniment festiv pentru care au fost alocați 7.000 de lei din bugetul judeţului Vâlcea. Evenimentul va avea loc la sfârşitul acestei luni, de Ziua Imnului Naţional.

De asemenea, elevii de 10 vor fi răsplătiţi pentru rezultatele obţinute şi de către municipalitatea Râmnicu Vâlcea, respectiv 17 dintre cei 18 elevi din judeţ cu media maximă. Dintre aceştia, 13 elevi sunt absolvenţi de liceu, ei vor primi câte 5.000 de lei, iar ceilalţi patru sunt absolvenţi de gimnaziu, așa că ei vor fi premiaţi de către Primăria Râmnicului Vâlcea cu câte 3.000 de lei, potrivit Agerpres.

Reamintim că ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la începutul lunii iulie că 74 de licee din totalul de 1.393 au înregistrat o rată de promovare la Bacalaureat de 100%.

Potrivit acestuia, în 42 de licee niciun candidat nu a promovat examenul de Bacalaureat, iar în alte 11 licee un singur candidat a promovat examenul.

„Din păcate, avem un număr de 42 de licee din totalul de 1.393 în care promovare a fost zero. (…) Am avut alte 11 licee în care un singur candidat a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat. Avem probleme foarte grave la nivelul acestor licee. Nu poate fi doar vina elevilor. Cu siguranţă acolo procesul de predare-învăţare trebuie să fie mult îmbunătăţit”, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.