Infofinanciar > Lumea la zi > Bancherii britanici îl vor înapoi pe Trump. Ex-președintele are aliați puternici
Lumea la zi

Bancherii britanici îl vor înapoi pe Trump. Ex-președintele are aliați puternici

Bancherii britanici îl vor înapoi pe Trump. Ex-președintele are aliați puternici
Sursa foto: Arhiva companiei

În timp ce SUA se îndreaptă spre alegerile extrem strânse din noiembrie, parte din bancherii din Londra manifestă entuziasm față de perspectiva revenirii lui Trump la Casa Albă.

Pentru Londra, o președinție Trump ar putea veni cu atitudini protecționiste nedorite față de comerțul global. Dar și cu opinii potențial incendiare cu privire la războiul din Ucraina, care ar putea agita piețele.

Dar o atitudine îngăduitoare a lui Trump privind finanțele ar putea, de asemenea, în teorie, să faciliteze accesul pe piața americană. Într-un moment în care băncile britanice încearcă să revină pe creștere, după ce au pierdut parte din afacerile lor din UE după Brexit.

„Ai putea avea o Casă Albă care ar putea dori să aibă un cadru de reglementare mai puțin restrictiv pentru serviciile financiare. Ceea ce ar putea genera indirect mai multe fluxuri financiare peste Atlantic”, a declarat un analist financiar britanic.

Amintiri șterse

Este posibil ca Trump să fi fost sălbatic și imprevizibil în primul său mandat. Dar unii dintre cei din City nu se gândesc acum la haosul potențial al unei alte perioade în funcție.

„Trump a mai fost președinte o dată. Iar acest lucru nu a dus la o criză a dolarului sau la probleme majore pe piețele financiare. Chiar dacă o serie de politici ale sale au fost controversate”, a declarat un avocat senior din City.

În schimb, o președinție a lui Kamala Harris este acum marea necunoscută. Un punct cheie al planului său economic implică atacarea marilor întreprinderi pentru că practică prețuri exorbitante și fac să crească costurile la alimente.

„În general, Trump este văzut ca fiind pro-business. Iar, din această perspectivă, este probabil să fie perceput mai pozitiv decât Kamala Harris. Politicile sale vor fi probabil mai puțin utile pentru afaceri”, a declarat avocatul.

Profesioniștii între ei

O parte din factorul de teamă față de Trump s-a redus, deoarece finanțiștii eneglezi au apreciat numirile sale în funcții de reglementare de vârf. Multe dintre acestea aveau o experiență în industrie/ Există speranța că același lucru s-ar putea întâmpla și de data aceasta.

„Când Trump a câștigat în 2016, a numit persoane foarte competente din industria noastră la SEC, CFTC și FDIC”, a declarat Angus Canvin, director de afaceri internaționale la UK Finance, care reprezintă băncile din Regatul Unit.

Sub președinția Trump, în perioada 2017-2021, fostul director executiv al Goldman Sachs, Steven Mnuchin a fost numit secretar al Trezoreriei SUA. Christopher Giancarlo, fost director executiv la brokerul de swap-uri GFI Group, a fost președinte al CFTC. Iar Randal Quarles, un investitor în capital privat și veteran al Departamentului Trezoreriei, a fost pus la Federal Reserve.

„Numirile politice determină agenda politică în ceea ce privește comerțul pentru serviciile financiare și nu numai”, a adăugat Canvin.

Speranțe mari

Pentru City, adevărata „gâscă de aur” a unui nou președinte american ar fi posibilitatea de a introduce termeni privind serviciile financiare într-un acord de liber schimb între SUA și Regatul Unit.

Această idee a murit în timpul președinției Biden. Și pare puțin probabil să fie reînviată în timpul unei președinții Harris.

Dar sub Trump, ar putea să devină mai ușor să vinzi servicii financiare în SUA. Disponibilitatea Statelor Unite va fi un factor pentru serviciile financiare. Accesul la piața americană, în special pentru state precum New York, este premiul cel mare.

Noul guvern laburist de centru-stânga al Marii Britanii ar putea să nu fie un partener ideologic natural pentru o președinție populistă a lui Trump. Nici fostul prim-ministru britanic Tony Blair și ex-președintele Bush nu au fost, dar au fost aliați apropiați.

Fanii cripto îl sprijină

O parte a industriei financiare în special speră la o configurație favorabilă. Recenta îmbrățișare a criptomonedelor de către Donald Trump a fost remarcată de firmele de criptomonede.

„Nu m-ar surprinde ca englezii a căror existență depinde de industria cripto să fie foarte pro Trump”, a declarat George McDonagh, director general cu sediul la Londra la KR1, o firmă de investiții în active digitale.

El a adăugat că mulți dintre cei implicați în industria criptogra sunt „votanți cu o singură problemă”. „Unde există o legătură atât de directă între situația financiară a cuiva și politică?”, a spus el.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că Londra este oarbă la potențialele riscuri pe care le-ar putea aduce Trump. Banca Angliei, de exemplu, este cu ochii pe riscurile geopolitice care ar putea crea volatilitate pe piețele financiare, conform politico.