Infofinanciar > Info > Autostrada Sibiu-Pitești este și mai aproape de finalizare! Când va fi dat în circulație primul lot
Info

Autostrada Sibiu-Pitești este și mai aproape de finalizare! Când va fi dat în circulație primul lot

Autostrada Sibiu-Pitești, Sursă foto: Economedia
Sursă foto: Economedia

Potrivit ultimelor informații oferite de CNAIR, au fost finalizați încă 13,17 km din primul lot al Autostrăzii Sibiu – Pitești (A1). Pe segmentul de drum, aflat între Sibiu și Boița, românii vor putea circula începând cu mijlocul lunii decembrie.

Reprezentanții CNAIR spun că toată suprafața acestui lot a fost asfaltată deja, însă, în prezent, se mai lucrează la șanțurile și rigolele de pe marginea drumului. De asemenea, în următoarea perioadă se vor finaliza lucrările în zona giratoriilor de la Boița și Șelimbăr.

Termenul, asumat de constructor

„Am avut nenumărate discuții cu antreprenorul lucrării. Și-a asumat această dată de 15 decembrie, evident că și noi, cu personalul CNAIR am evaluat această posibilitate, premisele sunt optimiste, cred că pe data de 15 decembrie am putea să circulăm pe prima secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, prima trecere la profil de Autostradă a Carpaților.

Este primul pas, este o firmă serioasă care a arătat că se poate mobiliza foarte bine, în avans față de contract. Sper să lucreze la fel și pe secțiunea 4 (Curtea de Argeș-Tigveni /10 km) unde suntem în proiectare”, a precizat Cristian Pistol, directorul general CNAIR, într-o intervenție la TVR.

Construcția acestui lot a fost asumată de Porr Construct SRL și include elaborarea a: 27 de poduri și pasaje, 27 de podețe, un viaduct de 414,7 metri lungime, un alt viaduct de 651,4 de metri lungime, două spații de servicii, un centru de întreținere și coordonare și a două noduri rutiere, scrie România TV.

Valoarea proiectului se ridică la 612,65 milioane de lei, fără TVA. Oficialul CNAIR, Cristian Pistol, a transmis că autostrada Sibiu-Pitești (TransCarpați) ar putea să fie finalizată în anul 2028.

Cum stă situația lotului 2

Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a declarat că îi va invita pe toți românii să sărbătorească data de 1 decembrie 2028, la 110 de la Marea Unire, pe Autostrada Sibiu – Pitești.

„Astăzi, de Ziua Națională a României, sunt acolo unde am simțit că este cel mai simbolic proiect de infrastructură rutieră a României – Autostrada Sibiu – Pitești, care va traversa Munții Carpați. Acest proiect de infrastructură rutieră este, din punctul meu de vedere, cel mai important, fiind prima autostradă peste Munții Carpați care va consolida și pe partea de infrastructură rutieră Marea Unire din 1918”, a transmis secretarul de stat pe pagina sa de Facebook.

Ionel Scrioșteanu a vizitat lotul 2 Boița – Cornetu, unde stadiul forajelor geotehnice este de aproape 50%.

„Stadiul forajelor geotehnice este aproape de 50%, cele 6 echipe de foraj ale firmei GeoStud aflate în teren executând 4100/8800 m, în condiții dificile de zonă montană. Contractul de proiectare și execuție pentru acest lot a fost semnat în luna februarie a acestui an și prevede 18 luni perioada de proiectare și 50 luni perioada de execuție a lucrărilor”, a mai completat secretarul din Ministerul Transporturilor, potrivit celor de la Economica.

Construcția autostrăzii Sibiu – Pitești, în valoare totală de 13,57 miliarde de lei fără TVA, finanțate din fonduri europene nerambursabile, va include elaborarea a:
– 122 km
– 226 poduri, pasaje și/sau viaducte
– 18 tuneluri, cu lungimi cuprinse între 240 m și 1700 m
– 1 ecoduct în zona localității Lazaret și 1 ecoduct în zona localității Călinești
– 5 noduri rutiere