Infofinanciar > Esential > Asterix și Obelix au ajuns în Nomadia Xtreme! A treia zi a fost una cu foarte multe peripeții
Esential

Asterix și Obelix au ajuns în Nomadia Xtreme! A treia zi a fost una cu foarte multe peripeții

Asterix și Obelix au ajuns în Nomadia Xtreme! A treia zi a fost una cu foarte multe peripeții
Sursa foto: arhiva companiei

Nomazii care participă la cea de-a doua ediție a competiției Nomadia Xtreme 2024 au început ziua trei de probe. O zi la fel de intensă ca și cele de până acum. Multă adrenalină, experiențe noi și provocări la tot pasul, asta îi așteaptă pe participanții la această aventură.

Cele 11 echipe au trecut deja prin încercări care mai de care: de la cultură generală, vândut de langoș, până la șotron pe o saltea alunecoasă. Iar ceea ce a urmat a fost un spectacol. De la cărat lemne și dansuri populare, la vopsit garduri și costume de carnaval. Cine s-ar fi gândit că Asterix și Obelix vor căuta ouă încondeiate în Bucovina?

Ba chiar au avut de alergat și o tură întreagă de stadion, dar nu singuri, ci alături de un Marian sau o Maria. S-au descurcat, au făcut rost de mijloace de transport care să îi ducă de la o probă la altă și au dat piept cu provocările.

Ușor-ușor, spre finalul Nomadia Xtreme

Cursa se apropie de final, dar să vedem dacă mai pot nomazii noștri să țină ritmul de până acum.

Ajunși la Toplița, în județul Harghita, la finalul zilei, concurenții au trebuit să își caute un loc de cazare. Provocarea le-a cam dat bătăi de cap din cauza orei târzii și a frigului care s-a lăsat peste munți. Nu toate cele opt echipe au fost găzduite de localnici peste noapte. Cele care au fost „depășite” de situație au primit și ele cazare, însă au fost penalizate.

O probă de forță

Proba cu lemne, echipa Șah Mat, sursa foto: arhiva companiei

Proba cu lemne, echipa Șah Mat, sursa foto: arhiva companiei

Plecați dis-de-dimineață din locurile în care și-au petrecut noaptea, din județul Harghita, nomazii au trebuit să facă autostopul până în Vatra Dornei, unde i-a așteptat prima probă. Nu se așteptau să dea nas în nas cu un excavator și cu multe stive de lemne care urmau să fie aranjate în ordine. Șapte bucăți la număr. Iar asta nu a fost tot. Cupa excavatorului a trebuit să fie umplută cu vârf cu rumeguș. O adevărată aventură într-un astfel de peisaj montan specific din Vatra Dornei.

„Am ajuns pe locul 10 aici, dar nu este nicio problemă. Încă o dovadă că sunt un om de nota 10”, a declarat Tatiana, din echipa Tharos, în momentul în care a ajuns la această probă.

„Păstrează-ți respirația, controleaz-o, ia-o încet și va fi bine, ne iese”, a fost sfatul dat de Loredana coechipierei sale, Justiniana, din echipa Exploratoarelor. Nu s-au lăsat, ba chiar deloc. S-au descurcat foarte bine în momentul în care au trebuit să umple cupa de la excavator.

Echipa Exploratoarele umplu cu rumeguș cupa excavatorului, sursa foto: arhiva companiei

Echipa Exploratoarele umplu cu rumeguș cupa excavatorului, sursa foto: arhiva companiei

La drum spre casa de catifea

Echipa Exploratoarele a ajuns la cealaltă destinație în timp util, doar cu două mașini. Primul domn, era puțin confuz, amețit de explicațiile fetelor. „Interesant concurs”, le-a spus el. Chiar dacă a găsit că ideea este foarte bună și s-a bucurat de faptul că 11 copii vor fi ajutați, le-a indus puțin în eroare pe Exploratoare.

„Inima Dornei… Sigur este Parcul din orașul Vatra Dornei, este chiar în centrul orașului, este totul verde”, spunea el pe drum. Dar nu le-a putut ajuta mai mult pe Exploratoare, pentru că le-a dus cu mașina doar câțiva kilometri.

Vopsirea gardului de la pensiune, sursa foto: arhiva companiei

Vopsirea gardului de la pensiune, sursa foto: arhiva companiei

Însă tot răul înspre bine. La intersecția unde au fost lăsate, fetele au dat de Daniel, care le-a luat în mașină către Vatra Dornei. Exploratoarele au citit ghicitoarea pentru a ajunge la destinație. La auzul cuvântului „catifea”, a știut exact locul unde trebuie să le ducă pe fete. Daniel este prieten de familie cu proprietarul unei unități de cazare „Chalet Green Velvet”, așa că a venit cu soluția: „Stați să-l sun să vedem ce se întâmplă acolo”. Astfel, cei trei au aflat unde trebuie să ajungă precis. Au avut mare noroc fetele de la Exploratoarele de această dată.

Nu chiar Monalisa…

Odată ajunși la unitatea de cazare, tot din frumoșii munți ai Vetrei Dornei, toți concurenții au sărit „din lac în puț”. Au trecut de la lemne la vopsitorie. A doua probă a constat în „pictarea” unui gard. Iar muncitorii au fost atent monitorizați, pentru ca lucrarea să fie ca la carte.

„Nevastă-mea zicea să ne mutăm la țară. Eu nu mă mut nicăieri, nu vreau să vopsesc garduri”, spunea Cristian de la echipa 2 Lei, în timp ce soarele strălucea puternic și el dădea cu pensula pe gardul pensiunii.

„Da, asta este proba mea preferată de până acum!”, a declarat Patricia, din partea echipei Aerienele. „Mă relaxează, îmi place să fie totul la dungă, să fie totul curat. După tot stresul din ultimele zile, proba asta chiar ajută”, a adăugat ea.

O surpriză neplăcută

După ce gardul a fost vopsit, și nu oricum, ci perfect, căci asta a fost una dintre condiții, echipele au primit și o surpriză, un partener de drum. Însă nu neapărat o companie plăcută. Ci mai degrabă una voluminoasă.

Astfel, pe lângă bagajele lor, concurenții au primit și un balot de paie. Asta după ce, în ziua precedentă, au avut alături de ei un chirpici. Acum, s-a trecut la nivelul următor cu acest balot de paie voluminos.

La drum cu balotul de paie, sursa foto: arhiva companiei

La drum cu balotul de paie, sursa foto: arhiva companiei

S-au conformat rapid și au plecat la drum. „Ia unul mai bine legat să nu se destrame și hai”, își îndemna Cristian, din echipa 2 Lei, colegul. Data trecută au făcut autostopul cu bagaje și un chirpic. Dar acum cine îi va primi alături de noul „prieten”? Și cât de bun însoțitor va fi el pentru concurenți?

Dans, dans, dans

Cu baloții de paie după ei, concurenții au ajuns, cu ceva dificultăți de această dată, la Parcul Central din Vatra Dornei. Unde au trebuit să facă spectacol în fața tuturor trecătorilor. Alături de doi instructori de dans tradițional, nomazii au învățat câteva mișcări simple de dans. Dar, pentru a realiza bine dansul, e nevoie de un simț ascuțit al sincronizării și de o ureche muzicală bine dezvoltată.

Echipa Șah Mat la stână, sursa foto: arhiva companiei

Echipa Șah Mat la stână, sursa foto: arhiva companiei

După inițiere, instructorii l-au predat ștafeta. A fost rândul lor să învețe ale trei persoane acest dans și să-l prezinte mai apoi, toți cinci, în tandem, în fața judecătorilor. Fără acceptul acestora, nu putea pleca nicăieri. De aceea, trebuiau să impresioneze din nou.

Răzvan Babană, de la echipa Babanashii, sursa foto: arhiva companiei

Răzvan Babană, de la echipa Babanashii, sursa foto: arhiva companiei

Dar talentul și-a spus cuvântul. Nu puțini au fost cei care au reușit să finalizeze această probă cu succes, dar și într-un timp rezonabil. După însă, participanții la Nomadia Xtreme au avut parte de o nouă surpriză. Au trebuit să plece din Parcul Central din Vatra Dornei costumați ca de bal mascat. De la oamenii peșterii, la Asterix și Obelix, la Madonna și flamingo, aceștia au de parcurs drumul dintre Vatra Dornei și Muzeul Oului din localitatea Vama. Bineînțeles, făcând cu mâna la marginea străzii în așteptarea autostopului, a unui șofer care dorește să li se alăture în acest drum.

Echipa PreaFericiții la proba de dans, sursa foto: arhiva companiei

Echipa PreaFericiții la proba de dans, sursa foto: arhiva companiei

Poate nu toată lumea ar opri să ia în mașină un flamingo uriaș. Dar cum în Nomadia Xtreme provocările sunt la tot pasul, concurenții trebuie să o facă și pe asta. „Dacă până acum reușeam cumva să convingem oamenii la autostop, în momentul ăsta rata de convingere să se oprească mașina s-ar putea să ajungă la 1%. Noi suntem pozitivi. Restul, farmecul, șarmul. Măcar vocea a rămas la fel, ceea ce înseamnă că am putea să spunem diverse lucruri încrezătoare”, ne-a declarat plin de speranță Eduard din echipa Cireșarii.