Infofinanciar > Info > Asociația Forumul Judecătorilor reclamă Guvernul României la Comisia Europeană
Info

Asociația Forumul Judecătorilor reclamă Guvernul României la Comisia Europeană

Asociația Forumul Judecătorilor reclamă Guvernul României la Comisia Europeană
FOTO: Asociația magistraților

Asociația Forumului Judecătorilor a precizat într-un comunicat de presă că va reclama la Comisia Europeană, Ordonața de Urgență a Guvernului prin care vor fi eliminate peste 1.500 de posturi vacante de judecător și procuror. În accepțiunea membrilor din Asociața Forumul Judecătorilor măsura Executivului va bloca activitatea instanțelor de judecată și a parchetelor, care, deja funcționează aproape de limita de avarie.

„Intenţia Guvernului României de a adopta o ordonanţă de urgenţă prin care să anuleze peste 1.500 de posturi vacante de judecător şi procuror încalcă atât obligaţiile asumate de România prin PNRR, recomandările din Raportul din iulie 2023 al Comisiei Europene privind statul de drept, respectiv Regulamentul privind un regim general de condiţionalitate pentru protecţia bugetului Uniunii şi afectează buna funcţionare şi independenţa sistemului judiciar, statul român riscând pierderea tuturor fondurilor europene”, se arată în comunicatul asociației, potrivit Agerpres.