Infofinanciar > Info > ARE PRESA VREUN DUMNEZEU? Va avea loc prima întâlnire a comunității IMPACT
Info

ARE PRESA VREUN DUMNEZEU? Va avea loc prima întâlnire a comunității IMPACT

ARE PRESA VREUN DUMNEZEU? Va avea loc prima întâlnire a comunității IMPACT
Sursa foto: arhiva companiei

IMPACT este o comunitate fondată în jurul Mănăstirii Oașa. Aceasta este dedicată tuturor persoanelor care activează în mass-media. Ceea ce își propun inițiatorii este să se concentreze pe schimbul de experiență în afara redacțiilor, într-un mediu informal și prietenos, pentru a crea legături între oamenii care profesează în mass-media și au valori comune.

Activitățile grupului sunt: întâlniri tematice, conferințe, workshop-uri la Mănăstirea Oașa, Schitul Găbud sau în mediul online. Prima întâlnire IMPACT va avea loc în data de 24 iunie, la Mănăstirea Oașa.

Scopul nu scuză mijloacele!

Scopul nu scuză mijloacele! Un om de comunicare poartă cu el responsabilitatea față de audiență, societate, spațiul public, dar și față de conștiința lui. Harul lui Dumnezeu poate să desăvârșească munca de apostol al comunicării, iar cuvintele lui chiar să ajungă până la marginile lumii.

Vă invităm să descoperim împreună tainele comunicării la Mănăstirea Oașa, în data de 24 iunie, la prima întâlnire a Comunității IMPACT.

Dacă Are presa vreun Dumnezeu? ne vor spune invitații noștri: Dan Andronic, Mirel Curea, Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Pr. Sabin Vodă.

Cine sunt invitații?

Domnul Dan Andronic este ziarist din anul 1992. Și-a început cariera la Evenimentul Zilei, apoi a deținut funcții de conducere în diferite instituții media. În prezent este proprietar al Editurii Evenimentul și Capital. Are numeroase articole de opinie, cărți scrise și este un apreciat comentator politic.

Dan Andronic, ziarist din anul 1992

Dan Andronic, ziarist din anul 1992

Domnul Mirel Curea lucrează în presă din anul 1990. A debutat la săptămânalul Zig-Zag. Expres Magazin, Național, Gardianul și Adevărul sunt doar câteva din reperele care i-au marcat traseul profesional. După o pauză de 18 ani, în 2015 a revenit la Evenimentul Zilei. Obligat de viață să practice cu preponderență jurnalismul investigativ, a visat și visează în continuare să scrie reportaje literare din categoria celor care făceau fala jurnalismului interbelic.

Domnul Mirel Curea, lucrează în presă din anul 1990

Domnul Mirel Curea, lucrează în presă din anul 1990

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă este membru în comitetele de redacţie ale mai multor reviste de specialitate din țară și străinătate. Este editor al primei reviste care promovează exegeza ortodoxă românească concentrată pe interpretarea patristică a Vechiului Testament. Părintele Ioan Chirilă a studiat teologia la Cluj-Napoca și Sibiu, limba ebraică biblică la Universitatea din Budapesta și a fost bursier al Universității din Tel Aviv (Israel). Actualmente este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă

Pr. Sabin Vodă este preot slujitor de 20 de ani și tot de atâta timp activează în radio. A absolvit Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice București și Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București. Fiu duhovnicesc al părintelui Teofil Părăian, părintele Sabin a deținut funcția de vicepreședinte în ASCOR București. Este editor de CD-uri audio și cărți cu interviuri ale părintelui Teofil Părăian.

Pr. Sabin Vodă

Pr. Sabin Vodă

Unde va fi cazarea?

Cazarea și masa sunt asigurate, gratuit, de Mănăstirea Oașa. Pentru înscrieri: https://forms.gle/ZqkdputTQoxrzX2T9

Mai multe detalii:

https://www.facebook.com/profile.php?id=61558496533847