Infofinanciar > Info > Fermierii primesc noi subvenții din partea statului! Suma anunțată de Petre Daea
Info

Fermierii primesc noi subvenții din partea statului! Suma anunțată de Petre Daea

petre daea antena3.ro
FOTO: antena3.ro

Fermierii primesc o veste bună în 2023 din partea Guvernului care va extinde acordarea subventiei de 100 de euro și crescătorilor de vaci și taurine. Măsura se va derula până în 2027 și se aplică indiferent de numărul de animale deținute.

Până anul acesta condițiile de eligibilitate pentru obținerea subvenției de 100 de euro erau restricționate de numărul de bovine, primeau bani doar cei care dețineau minim cinci capete, iar fermele care creșteau peste 250 de bovine erau excluse de plata subvențiior.

Comisia Europeană a aprobat propunerea venită din partea ministrului Petre Daea, prin urmare, se vor acorda 100 de euro pentru fiecare crescător de animale.

Crescătorii de bovine primesc 100 de euro/ animal crescut

Doar în județul Buzău, au beneficiat până acum de sprijinul cuplat în zootehnie peste o mie de crescători de vaci de lapte, în condițiile în care APIA deconta în cazul sprijinului cuplat doar 330 de euro, potrivit antena3.ro.

Scopul acestei măsuri are rolul de a-i încuraja pe fermieri să modernizeze și să îmbunătățească condițiile de exploatare și de creștere a vacilor de lapte, reducându-se astfel riscul de contractare a bolilor, totodată crește randamentul de procesare a laptelui.

Subvenția reprezintă un ajutor binemeritat pentru fermieri, după ce anul agricol a fost marcat de o serie de scumpiri a forajelor, a carburanților, a utilităților la care s-a adăugat și seceta istorică din vară.

Ministerul Agriculturii va plăti crescătorilor de animale 135 de milioane de euro pentru Ajutoare Naționale Tranzitorii (ANT) pe cap de bovină, ovine și pentru lapte. Subvențiile acordate fiecărui sector sunt incluse în proiectul de hotărâre, după adoptarea acestuia APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) va efectua plățile necesare, potrivit agrointel.ro.

135 de milioane de euro vor ajunge în domeniul zootehnic în acest an

Bugetul alocat sectorului zootehnic este în acest an de 670. 279.290 de lei, aproximativ 135 de milioane de euro, care vor fi distribuiți pentru cele trei scheme de ANT astfel:

91.675.276 lei, echivalentul sumei de 18.524.000 de euro, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte;

385.264.803 lei, echivalentul sumei de 77.847.000 de euro, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne;

193.330.211 lei, echivalentul sumei de 39.064.500 de euro, pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine.

Potrivit directorului APIA, subvențiile acordate pentru ANT vor începe în perioada 15-20 ianuarie iar până la finalul acestei luni banii vor intra în conturile fermierilor.

În 2021 APIA a acordat prin schemele de Ajutor Național Tranzitoriu suma de 122.303.541, 85 milioane de euro sectorului zootehnic.