Infofinanciar > Info > Anunțul lui Daniel Baciu care pune pe jar pensionarii. Ce se întâmplă cu adeverințele seniorilor
Info

Anunțul lui Daniel Baciu care pune pe jar pensionarii. Ce se întâmplă cu adeverințele seniorilor

Anunțul lui Daniel Baciu care pune pe jar pensionarii. Ce se întâmplă cu adeverințele seniorilor
Sursa foto Arhiva companiei

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a avut un mesaj extrem de important pentru seniorii din România. Acesta vizează adeverințele de trebuie depuse de pensionari.

Oficialul a transmis faptul că firmele de arhivare nu pot fi controlate de către autorități. Acestea cer sume extrem de mari pentru eliberarea adeverințelor pentru pensionari. Documentele conțin dovada că românii au au și venituri nepermanente atunci când au fost în câmpul muncii.

Pensionarii sunt păcăliți

„Primim și noi o mulțime de sesizări, pe care le-am înaintat Ministerului Muncii, și s-a făcut și această investigație de către Consiliul Concurenței și cred că se află în continuare în investigare, și nu este normal ca pensionarii să plătească aceste sume destul de mari, având în vedere că o mare parte dintre aceștia sunt persoane vulnerabile, și nu este normal să se întâmple lucrul acesta. Tocmai de aceea instituțiile abilitate ale statului trebuie să-și facă datoria”, a declarat oficialul.

Se pare că acești operatori economici  au preluat arhivele de la societățile care s-au desființat. Aceștia au un regim destul de clar stabilit de lege. „Este vorba despre legea Arhivelor naționale unde sunt și ei verificați, unde li se dă acel aviz de funcționare”, a continuat șeful Casei Naționale de Pensii.

Daniel Baciu a spus care sunt pensionarii ce trebuie să prezinte adeverințele la casele de pensii, conform antena3.ro.

„Vorbim despre stagiile de cotizare realizate înainte de 2001, nu de cine a ieșit la pensie după 2001. Am tot repetat lucrul acesta. Deci toată activitatea profesională după 1 aprilie 2001 este evidențiată foarte clar la casele teritoriale de pensii și nu mai este nevoie să aducă absolut nimic. Noi vorbim doar despre perioada realizată anterior anului 2001, pentru că nu avem această digitalizare, dar lucrăm la ea”, a transmis acesta.

Adeverințele privind recalcularea vor ajunge de la 15 august

Începând cu data de 15 august, românii vor primi adeverințele cu suma ce o vor primi pensionarii de la 1 septembrie.Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a transmis faptul că 90% dintre deciziile de recalculare au fost expediate către poștă pentru a ajunge la români.

„Recalcularea este făcută toată fiindcă în acest moment finalizăm, dar am trecut de 90%, verificarea și listarea deciziilor care sunt semnate și expediate către poștă. Ținta noastră, și le mulțumesc de la casele teritoriale de pensii. Este cea mai amplă și complexă reformă pe care sistemul public de pensii pe care România a avut-o. Până acum doar s-au pus în aplicare efectele legii din momentul în care legea intra în vigoare”, a transmis ministrul Muncii.

Oficialul a spus că toate pensiile din România vor fi calculate după aceeași formulă. Dacă în urma recalculării, românii vor avea pe adeverință o pensie mai mică, ei vor primi suma actuală. Ministrul Muncii a asigurat seniorii că nicio pensie nu va scădea.