Infofinanciar > Info > Anunț de la șefa ANM. Când vine vremea frumoasă în România
Info

Anunț de la șefa ANM. Când vine vremea frumoasă în România

Anunț de la șefa ANM. Când vine vremea frumoasă în România
Sursa foto Arhiva companiei

Directorul ANM, Elena Mateescu, a transmis faptul că vremea rea din România va mai ține până sâmbătă, 25 mai.

„Fenomene de instabilitate vor fi de interes până sâmbătă, pentru că în partea de vest, sud-vest a țării, și mâine. Vineri vom consemna în continuare averse însoțite de descărcări electrice și condiții de grindină”, a declarat Elena Mateescu.

Temperaturile scăzute și ploile torențiale au fost aduse de ciclonul ce a pus stăpânire peste Europa. Aceasta a spus că avertizarea meteorologică de cod galben a fost prelungită.

„Până mâine dimineață, la ora 10.00, vizează jumătatea vestică a țării, acolo unde fenomenele de instabilitate meteorologică accentuată vor continua și vor fi caracterizate prin averse, intensificări ale vântului, izolat căderi de grindină, iar pe intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot depăși 25-35 l/mp, izolat peste 40-50 l/mp”, a transmis șefa ANM, potrivit libertatea.ro.