Infofinanciar > Info > Anul trecut peste 12.000 de agricultori au fost somați de APIA. 14% vor fi executați silit
Info

Anul trecut peste 12.000 de agricultori au fost somați de APIA. 14% vor fi executați silit

Anul trecut peste 12.000 de agricultori au fost somați de APIA. 14% vor fi executați silit
Sursă foto: Jurnalul.ro

Anul trecut, 12.507 fermieri români au fost somați de APIA să returneze 87,5 milioane lei pentru subvenții neconforme. Dintre aceștia, 41% au rambursat voluntar peste 21 milioane lei. Iar 1.785 dosare au fost transmise către ANAF pentru recuperare forțată de peste 21 milioane lei. În 2023, au fost recuperate 47 milioane lei, reprezentând 53,7% din totalul creanțelor.

La sfârșitul anului, Registrul Debitorilor Europeni conținea 703.823 titluri de creanță, cu debite constituite între 2007 și 2023 în valoare de 1,7 milioane lei, din care s-au recuperat peste 1 milion lei. Sibiu, cu 320 debite de aproximativ 975.200 lei, conduce în județele cu cele mai mari abateri, urmat de Galați și Brăila. Hunedoara, Bistrița-Năsăud și Caraș-Severin au avut cele mai multe debite numeric, conform economica.net.