Inaugurată în 1950, Hala Obor a devenit un punct de referință al comerțului bucureștean înainte de 1989. Era locul în care găseai aproape orice. Șapte decenii mai târziu, Hala rămâne un loc în care găsești orice este necesar într-o casă, dar și depozitara unor povești. Sunt oameni care fac comerț în acest loc de zeci de ani. Și voi încerca să le spun povestea într-un serial numit ”Antreprenor de Obor”. Astăzi încep cu un ardelean care face naveta săptămânal de la Bistrița pentru a-și vinde curelele.
Până la începutul acestei luni, mai fusesem în Hala Obor o singură dată: când am devenit student. Oborul era înainte de 1989 un reper important nu numai pentru bucureșteni, ci și pentru oamenii care puteau ajunge cu mașina în Capitală într-o oră, o oră și jumătate în goană după produse care nu se găseau în restul țării. Așa că îmi aduceam aminte de Obor din copilărie și am ținut să îl vizitez când am devenit și eu ”bucureștean”. Numai că, în urmă cu câteva luni, mi-a apărut în feed-ul de Facebook o pagină, CI-CO SA.
Este pagină Halei Obor și mi-au atras atenția postările scrise foarte fresh, cu note fine de umor. ”Nu dați banii pe prostii, luați pește proaspăt la copii” sau ”Oborul a fost dintotdeauna un spațiu multicultural și toate etniile și-au găsit un loc aici. De câțiva ani, o mulțime de asiatici ne-au devenit atât clienți, cât și chiriași. Ne obișnuim, încet, încet, cu aromele lor exotice, în timp ce ei se adaptează la stilul de viață și obiceiurile noastre. Învățăm unii de la alții despre mâncare, comerț și tradiții, iar asta ne face mai deschiși, mai toleranți și mai buni” sunt printre primele postări care mi-au atras atenția pe pagina Halei Obor.
Hala Obor, considerată cea mai modernă din Europa la inaugurare
Un reper important în viața bucureștenilor, construția Halei Obor a început în 1937 printr-un proiect coordonat de arhitectul Horia Creangă, nepotul marelui scriitor Ion Creangă. Iar ceea ce a proiectat un arhitect cu sânge și de mare scriitor nu putea fi decât de poveste. Hala a fost finalizată abia în 1950, iar Creangă nu a mai apucat să își vadă opera materializată. La jumătatea secolului trecut Hala Obor era considerată cea mai modernă din Europa.
Europa ne-a prins din urmă și ne-a depășit în materie de spații comerciale cu iz de istorie, dar Hala este acum depozitara unor povești antreprenoriale mici care cred că merită relatate. Imediat după 1989, cele mai răspândite forme de antreprenoriat au fost de comerț, ale tarabagiilor. Iar Hala Obor are oameni care fac această activitate de zeci de ani. Primul meu șef din presă și cel care mi-a pus bazele acestei meserii, regretatul Lucian Pal, imi spunea că povestea fiecărui om este importantă, fie că este cerșetor sau miliardar. Fiecare om are o poveste. Așa că astăzi începem poveștile ”antreprenorilor de Obor”.
La intrarea în Hală te întâmpină un ardelean molcom
Gavrila Creta
Pe primul l-am întâlnit imediat ce am intrat în Hală. Un mic stand pe partea dreaptă, la intrarea dinspre parcarea subterană Obor. Un bărbat cu păr alb și mustața căruntă și o voce molcomă. Aflu că este ardelean de la Bistrița. Gavrilă Creța a lucrat la stat până în 1993, în domeniul cojocăriei. În ‘93 a luat calea antreprenoriatului și a început să confecționeze acasă hamuri pentru cai. Un an mai târziu, a descoperit o nouă piață, a curelelor. Așa că a început să le facă acasă, ajutat de soție și unul dintre băieți. Acum îl mai ajută doar soția, băiatul este preot și are propriul drum.
La începutul anilor 2000, a plecat pentru doi ani la muncă în Spania, în agricultură. Avea nevoie de bani pentru a-și crește mica afacere. După doi ani, cu banii strânși în Spania și-a cumpărat ustensile pentru a face curele care să arate ca cele din marile magazine. Curele cu față comercială.
Numai că Bistrița nu este o piață destul de mare pentru cele 100 de curele pe care le face săptămânal cu soția, așa că în urmă cu 20 de ani a luat calea Bucureștiului. Nu s-a mutat în Capitală, ci face naveta. ”Patru zile pe săptămână sunt plecat de acasă la București. Vin cu un tren de noapte și mă întorc tot cu unul de noapte, astfel încât să fiu patru zile în Hală, la final de săptămână”, spune bărbatul de 54 de ani. Celelalte trei zile ale săptămânii le folosește pentru a confecționa curelele pe care le vinde în Obor.
În primii ani a vândut curelele de pe umăr
Acum are un stand în Hală, stă la adăpost, dar primii cinci ani în București nu a avut parte de așa ceva. ”Primii ani mergeam cu curelele pe umăr pe stradă. Așa vindeam. Până în 2007, când am ajuns în Hala Obor și de atunci sunt în același loc. Este singurul stand cu curele din Hală”, imi explică Gavrilă Creța.
Este un om deschis și îmi spune câte ceva și despre costurile acestei mici afaceri. ”În București dorm trei nopți pe săptămână și plătesc 40 de lei pe noapte la o gazdă. Dacă adun și mâncarea, mă costă cam 100 de lei pe zi statul în București. Pentru curele iau piele de la două centre din Beclean și Satu Mare. Mă costă cam 15-25 de lei producția unei curele, depinde de dimensiuni. Și mai plătesc o mică chirie la standul din Hală, plus biletele de tren”, îmi spune bistrițeanul.
Cât despre prețuri, îmi spune că cea mai lată curea o vinde cu 45 de lei, iar cea mai ieftină este 25 de lei. Are și chimire. 150 de lei costă unul, dacă vreți să vă remarcați la o petrecere câmpenească. Cine sunt clienții lui? Oameni care caută calitate și știu să o recunoasă.
Pentru că, în mod ironic, sunt persoane care spun că sunt prea ieftine curelele lui și preferă să plătească un preț mult mai mare în centrele comerciale moderne. Spun ironic pentru că sunt oameni care preferă să plătească marketingul unui magazin, chiria de mall și angajații, costuri care intră în prețul final al unei curele. ”Sunt niște cartoane multe din acele curele care te lasă după câteva luni. Ale mele te țin zeci de ani. O curea pe care eu o vând cu 45 de lei am găsit-o pe un site cu 260 de lei”, îmi explică ardeleanul.
Își întreține familia din această mică afacere
Chiar și cu concurența curelelor de mall, ardeleanul reușește să își întrețină familia din mica lui afacere. ”La finalul lunii îmi rămâne profit cât de trăim decent eu și soția mea”, mărturisește acesta.
Îl întreb dacă târgurile organizate în orașe cu ocazia diverselor sărbători nu ar fi o soluție pentru el. ”În niciun caz. Este 500 de lei taxa la un astfel de târg și nu merită. Doar la cel de la Sinaia mai merg uneori, că acolo se face vânzare. Dar baza mea este în Hala Obor”, îmi spune. În Hală îl știe aproape toată lumea. Întrebați de ”ardeleanu’ cu curele” și veți primi imediat indicații despre locația lui.
Gavrilă Creța este primul personaj din Hală pe care am ales să îl prezint, dar vor urma și alții într-un serial dedicat ”antreprenorilor de Obor”.
