Infofinanciar > Info > ANM a emis cod galben de caniculă în 12 județe! Maxima ajunge la 38 de grade.
Info

ANM a emis cod galben de caniculă în 12 județe! Maxima ajunge la 38 de grade.

ANM a emis cod galben de caniculă în 12 județe! Maxima ajunge la 38 de grade.
sursa foto arhiva companiei

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat. Atenționarea este în vigoare astăzi, 29 iulie.

În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…38 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei.

Județele afectate sunt: Mehedinți, Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călărași și București.

Și în Capitală va fi o amiază caniculară. Vântul agită atmosfera, iar pe seară și în prima parte a nopții, se adună norii și vin câteva reprize de ploaie. Temperaturile se apropie de 36 de grade, conform B1.