Infofinanciar > Info > ANAF intensifică controalele de la 1 iulie! Sunt vizate în principal veniturile persoanelor fizice
Info

ANAF intensifică controalele de la 1 iulie! Sunt vizate în principal veniturile persoanelor fizice

anaf
Credit imagine: Capital.ro

Anunț de ultimă pentru persoanele fizice. De la 1 iulie vor începe verificări ale veniturilor fiecărei persoane, potrivit declarațiilor președintelui ANAF, Lucian Heiuș. Acesta a explicat inclusiv strategia pe care o va folosi aganția pentru a duce la bun sfârșit acțiunea.

„Misiunea ANAF este creşterea colectării veniturilor către bugetul de stat şi tot ce facem duce spre rezultatele care trebuie să se materializeze în creşterea veniturilor, respectiv în acel celebru grad de încasări a veniturilor fiscale în PIB. Bineînţeles că mergem pe mai multe căi. Pornim de la controale, controale la marii contribuabili, mergem la acţiunile pe care le face AntiFrauda. Chiar în acest moment, 130 de inspectori antifraudă împreună cu inspectori ANSVSA controlăm distribuitorii en-gross de legume şi fructe din Bucureşti şi Ilfov. Acestea sunt produse cu risc ridicat de evaziune fiscală.

”Intensificăm acțiunile de colectare”

„S-a creat aici o dezbatere mult mai mare decât mi-am putut imagina, prin verificarea veniturilor persoanelor fizice. Intensificăm, în acelaşi timp, şi acţiunile de colectare. Încercăm să avem un dialog deschis cu agenţii economici care îşi declară şi nu îşi achită obligaţiile fiscale din motive independente de voinţa lor. Noi venim alături de ei şi le spunem ce scheme de ajutor pot să aibă, ce eşalonări, ce restructurare pot aplica, pentru a depăşi momentul dificil.

Toate acţiunile, toate programele, tot ceea ce vrem să implementăm în perioada următoare are un singur scop. Creşterea conformării voluntare la declarare şi la plată. Nu vă ascund că o să continuăm cu multe materiale de informare către diverse categorii de contribuabili, mai mici sau mai mari.”, a declarat Lucian Heiuş.

”Plata impozitelor este şi o obligaţie civică”

De asemenea, președintele ANAF a declarat, cu privire la oamenii care nu au plătit niciodată impozitul, că „educaţia fiscală, educaţia economică la nivelul întregii societăţi e un proces de lungă durată. Dar el trebuie început şi făcut. Explicăm şi eu mereu încerc să spun că pe lângă obligaţia legală, plata impozitelor este şi o obligaţie civică”.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că statul nu poate funcţiona fără taxele şi impozitele pe care le plătesc agenţii economici. În acelaşi timp, şi noi ca stat trebuie să fim alături de agenţii economici oneşti şi să ne îndreptăm spre cei care nu respectă legea şi fac chiar concurenţă neloială celor care îşi plătesc impozitele şi taxele la zi. Nu e simplu, dar e despre a încerca să comunici cu persoanele care, să spunem, reprezintă risc de neplată, până la a ajunge să îi controlezi, să îi depistezi şi să aplici normele legale. Să nu ne oprim doar la controale sau la prevenţie. Trebuie să facem tot ce putem pentru a creşte gradul de conformare voluntară la plată şi declarare”, a concluzionat Lucian Heiuş, potrivit DCNews.

Inspectorii ANAF–Antifraudă și ANSVSA controlează comerțul de legume-fructe

Direcția Generală Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au declanșat o acțiune comună de control a activității de comercializare en-gros a legumelor, fructelor și produselor agroalimentare în 17 centre comerciale și puncte de desfacere dedicate din București și județele Ilfov și Dâmbovița.

„Astfel, 130 inspectori antifraudă fiscală împreună cu 120 inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor controlează modul în care operatorii economici respectă legislația specifică. Principalele aspecte vizate de acțiunea de control a inspectorilor ANSVSA sunt cele privind cerințele de trasabilitate și procedurile prin care operatorul poate identifica cu exactitate persoana fizică sau juridică de la care s-a aprovizionat și persoana juridică către care a livrat produsele pe care le comercializează”, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.