Categories: Info

Alina Gorghiu apără legea pensiilor speciale! Președintele Senatului a declarat că nu se pune problema de „neconstituționalitate”

Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului, a declarat luni că pensiile militarilor nu ar trebui să fie categorizate drept „pensii speciale”, deoarece aceștia au contribuit activ la societatea din România și și-au plătit taxele cerute de stat.

Gorghiu a afirmat luni că pensiile militarilor sunt mai degrabă „ocupaționale”, declarând că atâta timp cât Banca Mondială sau alte instituții nu vor aduce observații contrare, acestea nu vor intra în categoria de pensii speciale. „Nu se pune problema integrării la pensii speciale, ci vorbim de categoria pensiilor ocupaţionale. (…) Ne-am spus punctul de vedere de foarte mult timp încoace, iar dacă există observaţii din partea Băncii Mondiale, din partea oricărei alte instituţii, sunt convinsă că comisiile de resort vor ţine cont de aceste observaţii”, a declarat Gorghiu în cadrul Senatului.

Gorghiu respinge ipoteza că legea pensiilor speciale ar fi neconstituțională

Aceasta a adăugat că „nu e nicio problemă ca printr-un proiect de lege să modifici mai multe prevederi din alte legi. Acesta nu e un aspect de neconstituţionalitate. Pe fond, probabil că se vor ridica discuţii, ceea ce e firesc. Proiectul suscită dezbaterii aprinse pentru că nimeni nu doreşte să îşi piardă drepturile”.

Mai mult decât atât, Gorghiu a respins categoric ideea partidului USR conform căreia proiectul de lege pentru pensiile de serviciu (cele „speciale”), ar încălca Constituția României.

Disputa privind pensiile militare și categorizarea acestora

Fostul președinte al CEC Bank și actualul șef al Direcției de stabilitate financiară din cadrul Băncii Naționale, Eugen Rădulescu, a avertizat că țara noastră cheltuiește aproximativ 0,85% din PIB pe „pensiile speciale” iar în doi-trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% din PIB. Însă definiția acestor pensii nu face referire în mod oficial la cuvântul special, cu toate că acestea sunt departe de a fi pe același plan cu cele ale celorlalți salariați din România din sistemul public.

„Nu le numim pensii speciale. Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensiei”, a transmis recent Rădulescu, la prezentarea lucrărilor „Stabilitate financiară. Lucrări selectate’ şi ‘Financial stability. Selected works”, publicate în Colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale a României – Aniversar 140 de ani’.

Potrivit legii actuale, spre exemplu, un militar poate să iasă la pensie cel mai devreme la 45 de ani, fără să sufere vreo penalizare, în timp ce în sistemul public de stat vârsta de pensionare minimă este de 65 de ani în cazul bărbaților, după un stagiu minim de cotizare de 35 de ani, potrivit Știrile Pro TV.

Natalie Preotesescu

Tânăr jurnalistă, cu un an de experiență. Sunt pasionată de scris, de mic copil, iar interesele mele principale sunt lectura, în special cea străină, desenul și 3D modeling.

Recent Posts

Crește interesul românilor în energie regenerabilă, panouri fotovoltaice și pompe de căldură. Tot mai mulți vor să investească

Un procent de 77% dintre români ia în calcul o investiție în surse de energie…

3 minute ago

Rusia și China își întăresc legăturile. Se va semna un contract pentru un nou gazoduct

Rusia și China se așteaptă să semneze „în viitorul apropiat” un contract privind gazoductul Power…

23 de minute ago

O nouă invenție a studenților din Cluj. Brățara care ajută persoanele cu deficiențe de auz să simtă muzica

Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca au creat o brățară pentru a îi ajuta pe cei…

46 de minute ago

Uber se concentrează pe produse mai accesibile în perioada următoare

Uber lansează noi produse și opțiuni care încurajează acțiuni comunitare prin care utilizatorii pot economisi…

54 de minute ago

Expiră cardurile de energie! Românii mai au câteva zile pentru a retrage banii cash

În numai câteva zile cardurile de energie vor expira. Există încă români care nici nu…

o oră ago

FORT, companie de securitate cibernetică parte a Bittnet Group, debutează pe piața AeRO a Bursei de Valori București

FORT, companie specializată în securitate cibernetică, parte a Bittnet Group, a debutat astăzi, 17 mai,…

o oră ago

This website uses cookies.